Presedintele ne cere sa avem incredere nelimitata in discernamintul sau. Dar noi sintem patiti.
„Ori de cite ori voi constata discrepante in solutiile pronuntate, voi utiliza institutia gratierii, permitindu-mi chiar sa judec“. Aceasta este, probabil, una dintre cele mai periculoase afirmatii ale sefului statului de la preluarea mandatului si a survenit intr-un discurs pina atunci ireprosabil, tinut in fata magistratilor. Tentatia de a o aplauda e uriasa.
Justitia are imaginea pe care o are si da cum nu se poate mai bine sa vina cineva, un judecator suprem, din afara castei, care sa puna lucrurile in ordine. Daca examinam insa ce este, de fapt, gratierea, vedem ca Basescu nu si-a ales cel mai potrivit instrument pentru a pune buna rinduiala in Justitie.
E mai presus de orice dubiu ca gratierea este un act eminamente arbitrar al sefului statului. Legea gratierii detaliaza doar procedurile de urmat, dar nu da nici un indiciu privind motivatia pe care trebuie sa o dea presedintele cind semneaza decretul de gratiere.
Desigur, un presedinte poate motiva mai bine sau mai prost, mai convingator sau nu o gratiere, dar asta tine exclusiv de relatia sa cu opinia publica, nu exista nici o constringere legala aici.
Ion Iliescu si-a motivat gratierea lui Miron Cozma prin argumente de ordin social, dar a stirnit un urias scandal: opinia publica a intuit ca fostul presedinte avea, de fapt, o datorie istorica fata de liderul minerilor. Iliescu a platit pretul politic corect.
De un an si jumatate, Basescu cheama cetatenii sa aiba incredere in institutii si preseaza asupra acestora din urma sa arate ca merita aceasta incredere. Comentatori cu nervii slabi au tipat cind Basescu s-a dus la CSM si a maturat pe jos cu cei de-acolo in public. Gasesc ca este una dintre formele legitime prin care un presedinte poate pune presiune asupra unei institutii.
Cu declaratia de duminica, el poate la fel de bine sa ruineze tot ce-a construit pina acum. A asezat deasupra sistemului judiciar un al patrulea grad de jurisdictie, extrajudiciar: al sau personal. E lesne de intuit ca, din reflex, supusii sai vor abandona orice efort de a-si recapata increderea in institutii si-si vor pune toate sperantele in ultimul judecator.
Profitul electoral poate fi mare, dar la fel de mare si pretul platit de societate.
Basescu pare sa fi uitat un lucru elementar. Un sistem e bun daca e astfel croit incit sa lase un spatiu cit mai ingust discretionarului, deciziei unipersonale. Or tocmai pentru ca este un act arbitrar, gratierea trebuie folosita cu mare zgircenie.
Alegind un asemenea instrument pentru a reforma o institutie, sau macar pentru a corecta sentinte care lui i se par strimbe, presedintele ne invita practic sa avem incredere nelimitata in discernamintul sau.
Dar noi sintem patiti si stim bine ca, de principiu, nu este deloc igienic si poate fi chiar toxic sa ne punem increderea intr-un singur om, oricit l-am iubi pe domnul presedinte si oricit l-am crede frumos, destept si haios.
