Controversatul afacerist Sorin Ovidiu Vintu a investit in mass-media romaneasca pe mai multe fronturi. Una dintre publicatiile controlate pana de curand de SOV era ziarul "Gardianul". Mai nou, cotidianul a fost preluat de Maricel Pacuraru, un afacerist controversat din Galati, legat de SOV in afaceri comune cu Posta Romana.

"Gardianul" este editat de firma Best Media Press SRL, din Bucuresti, care la randul ei este controlata (90%) de un off-shore din Tortola, Insulele Virgine.

Casuta postala se numeste Crown Gate Alliance Inc. si, potrivit documentelor de la Registrul Comertului, este inca reprezentata in Romania de Ghenadie Nipomici. Cetatean moldovean, acesta din urma este aghiotantul lui Vintu, fiind prezent in multe dintre afacerile fondate de "parintele FNI".

Dumitru Costin: "Off-shore-ul era al lui Vintu"

Liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, ne-a confirmat tranzactia dintre Pacuraru si Vintu: "Il cunosc pe Maricel Pacuraru din tinerete, din facultate. El a luat "Gardianul" de la Vintu. Tranzactia a avut loc.

S-a incheiat contractul de vanzare-cumparare a off-shore-ului din Insulele Virgine. Numai ca inca nu s-a inregistrat nicaieri. Maricel a spus atunci ca intai sa-si rezolve nu stiu ce probleme cu off-shore-ul si "sa nu mi-l vindeti mie asa". Apoi sa se inregistreze. Da, off-shore-ul era al lui Vintu".

Dumitru Costin este remunerat ca membru in Consiliul de Administratie al postului Realitatea TV, patronat de Vintu.

Sorin Ovidiu Vintu se delimiteaza de off-shore-ul din Insulele Virgine: "Nu am nicio legatura cu Crown Gate Alliance, nu cunosc aceasta firma si, deci, nu i-am vandut-o lui Pacuraru. Pe acest domn l-am intalnit in diverse ocazii, iar faptul ca Ghenadie Nipomici este reprezentantul in Romania al acestui off-shore nu inseamna ca este al meu".

Directorul "Gardianului" este Razvan Dumitrescu, fost realizator de emisiuni la Realitatea TV, postul lui SOV.

Hop si Rosca-Stanescu

Off-shore-ul Crown Gate Alliance mai detine si 60a din firma Agentia de Stiri, Informatii si Comentarii Rusia la Zi SA, pe care functioneaza fluxul de stiri cu acelasi nume. Aici, firma din paradisul fiscal este asociata cu sotia jurnalistului Sorin Rosca Stanescu - angajatul companiei Petromservice pe post de director al cotidianului "Ziua".

Un alt actionar minoritar este Mircea Popa, consilierul lui Cozmin Gusa. Despre Popa, presa a vehiculat ca ar avea legaturi cu fosti ofiteri KGB, precum si cu diferite cercuri financiare rusesti. Maricel Pacuraru nu a raspuns la telefoanele EVZ.

Integral in EVZ