Un tip foarte destins, care doarme oriunde ar merge intr-un hamac de care nu se desparte nicicum.

E antrenor de beach volley, undeva, intr-un fel de 2 Mai de langa oceanul care ii mai intra din cand in cand in casa. asta e si unul dintre motivele pentru care prefera hamacul. In rest, calatoreste cat poate si e suspect de relaxat.

Sa zicem, enervant de relaxat si binevoitor. Acest individ a plecat din Romania acum cateva zile, oarecum simultan cu disparitia lui Omar Hayssam. Planuia sa stea cam o luna pe aici, dar nu a rezistat mai mult de zece zile.

Motivele plecarii sale sunt complet desprinse de marile noastre preocupari de analiza geopolitica: demisiile celor patru satrapi, criza ultimului mare partid istoric, fuga in cosmos a rapitorului de jurnalisti, nunta centimetrilor diferenta si tacerea suspecta a gripei aviare.

Pe langa aceste subiecte care hipnotizeaza masele largi de telespectatori fara preocupari la cap, merita luat in seama amanuntul ca omul nostru a fugit de la mare, adica tot pe undeva pe-aproape de pista de evadare a lui Hayssam.

Lantul coincidentelor continua, pentru ca el s-a simtit tratat in Romania ca un infractor, ca un criminal, ca un dusman de moarte al tuturor necunoscutilor cu care intra in contact.

E posibil sa se fi confruntat si cu omleta unica a litoralului romanesc, adica o mizerie pliata elegant, care are acelasi gust inca de pe vremea lui Ceausescu, oriunde ai comanda-o, si care pare ca este facuta de un Unic Bucatar, care a fost militian inainte de a fi infiltrat intre tigai.

Probabil ca bucatarul unic a fost si informator, la fel ca multi jurnalisti, dar asta chiar ca devine un subiect mai gretos decat o ceafa la gratar prajita in ulei. Asa ca ne intoarcem la acest caz anonim de evadare si la motivele nesanatoase care il insotesc, precum cartofii prajiti de langa friptura.

Brazilianul a remarcat intai si intai voiosia sinistra a locuitorilor, ospitalitatea lor sufocanta, manifestata prin urlete si priviri semiucigase. A fost definitiv cucerit de grosolania, de lipsa de imaginatie si de constanta agresivitate a tuturor celor cu care se intalnea.

A fost balacarit si urmarit pas cu pas intr-un supermarket, pentru ca avea un rucsac in spate, fara sa-i sugereze cineva sa-l lase dracului undeva. Si tot asa. Au trecut in cateva zile prin toate imbecilitatile prin care trecem noi zi de zi fara sa le mai detectam intensitatea si semnificatia pe termen lung.

Probabil ca cel mai sinistru sentiment este cel al lipsei organice de bucurie. Contactul repetat cu indivizi pentru care ziua de maine aduce doar o noua sticla de cola poate ucide dorinta de viata cel putin la fel de eficient ca bromura.

Blocajul permanent al comunicarii, incapacitatea celor din jur de a simti importanta si urgenta intamplarii de a fi in viata sunt ratiuni pentru care un om isi poate lua linistit campii.

Cumva, aceste doua disparitii nepereche te pot face sa te simti de doua ori fraier. O data pentru ca ai ocazia sa intelegi ca iti umpli timpul cu prostii care nu au legatura cu ceea ce poate fi frumos si viu in viata ta. Si a doua oara, pentru ca poti intelege ca traiesti intr-o lume construita din greseala, pe o mare greseala.

Un tip mafioso dispare in neant si le da o lectie tuturor celor care isi umplu rafturile bibliotecilor cu siruri de carti pline de morala si secretele reusitei in viata. Cumva, el este de admirat pentru ca a gasit o solutie perfecta de supravietuire, pe care unii invatati ar numi-o roman de spionaj.

Celalalt caz de disparitie e la randul sau o lectie facultativa despre relativitatea bucuriei si, mai ales, despre importanta spontaneitatii si a lipsei de crispare. Despre dezinteres, ca al saselea element.

Dar simt ca ne cam apropiem de limitele eticismului si ca ele merita oricand calcate in picioare de dansatori surzi. Brazilianul lipsa suntem noi. Mai departe, cum spunea I.D. Sarbu, ne pierdem viata incercand sa traim.