Cea de-a 93-a editie a Turului ciclist al Frantei s-a incheiat la Paris cu victoria rutierului american Floyd Landis, urmat in clasamentul final de spaniolul Oscar Pereiro la 59 sec si de germanul Andreas Kloden la 1 min 29 sec.

Premiul sprinterilor i-a revenit australianului Robbie McEwen, invoingator in trei etape, la cataratori pe primul loc s-a clasat danezul Michael Rasmussen, iar pe echipe a cistigat formatia germana T. Mobile.

Ultima etapa, a 20-a, Antony - Paris Champs Elysees, a fost castigata de noregianul Thor Hushovd, inregistrat pe distanta de 154,5 kilometri cu timpul de 3h56min.12sec. (medie orara 39,140 km).

In varsta de 31 de ani, sportivul american Floyd Landis s-a afirmat in ciclismul international cu prilejul competitiei de tineret Tour de l'Avenir, apoi a concurat sub culorile echipei US Postal in perioada cand celebrul Lance Amstrong castiga in serie Turul Frantei, ajungand la recordul de sapte victorii.

Landis s-a perfectionat in acest timp, iar in 2006, trecand la echipa elvetiana Phonak, a dovedit o forma sportiva excelenta castigand Turul Californiei, Turul statului american Georgia, Cursa Paris-Nisa, pentru ca acum sa termine invingator in cea mai importanta competitie ciclista, Turul Frantei.