Demisiile recente ale celor patru „eminente cenusii“ au drept numitor comun disparitia lui Hayssam si un soi de detasare joviala a celor autoeliberati din functie. Si una, si alta sint extrem de suspecte.

Reactia vizibila si, pina la un punct, previzibila, din zilele de dupa „cutremurul Omar Hayssam“ a fost aceea de a se cauta vina pentru „disparitia“ acestuia in institutiile formale responsabile: SRI, SIE, MAI etc.

Numai ca, in isteria declansata de disparitia suspectului numarul unu de terorism din Romania si de demisiile (demiterile?) celor patru lideri controversati de institutii-cheie este neglijata tocmai organizatia informala care, in ordinea importantei, subintinde si submineaza, iar in ordine cronologica le precede pe cele enumerate mai sus: institutia „omului de paie“.

Profil sumar: capodopera a ceausismului, care a ajuns in timp la statutul de tezaur national. O institutie care transcende partide si guverne politice. O organizatie cu adevarat stabila si eficienta, fapt care este sesizat chiar la nivelul perceptiei publice.

Intr-o fraza rezumat: este acea institutie a functionarului manevrabil de catre anumite persoane sau/si grupuri, pe care numai cei cu adevarat „smecheri“ au invatat sa o acceseze pentru a se „descurca“.

Ridicate in slavi in repetate rinduri pentru gradul inalt de profesionalism si europenism, institutiile responsabile de siguranta statului roman si a cetatenilor sai au fost lovite subit de imbecilism institutional. Iar capii lor, de asemenea in mod subit, de onoare.

Ca din senin (sau ca la un semn?), ajung cu totii la concluzia, la care trebuiau sa ajunga de mai multi ani, ca s-au instalat la nivelul maxim de incompetenta in functiile pe care le detin. In urma acestei neasteptate constatari, decid sa le elibereze de indata si isi depun demisiile.

„Pentru a nu da loc la speculatii“, demisionarul Ilie Botos anunta cu dispret suveran ca aceasta decizie ii apartine in exclusivitate.

Este, deopotriva, socant si fara vreun dubiu: demisionarul nu afiseaza nici o urma de repros fata de propria activitate, preocuparea sa nefiind decit una singura - aceea de a curma din fasa eventualele speculatii care s-ar putea naste in jurul gestului sau.

Atitudinea fostului procuror general arata ca gestul sau pare intr-o masura mult mai mare dictat de capricii personale (brusc, are omul chef sa demisioneze) decit de asumarea raspunderii. La limita, demisia lui Ilie Botos pare un gest de autorecompensare a activitatii sale de pina acum, si nu un efect jenant generat de „managementul“ institutiei pe care a „condus-o“.

Chiar daca adesea si mai ales in momente in care opacitatea unor evenimente surclaseaza ideea de transparenta, conspirativitele dauneaza grav sanatatii, e greu sa nu te intrebi in aceste conditii daca nu cumva iesirea celor patru nu e in conformitate cu un plan prestabilit. La fel cum, dupa multe date, pare sa fie si cazul „disparitiei“ lui Hayssam.

Indiferent daca ii privim pe cei patru ca reprezentanti de marca ai institutiei „omului de paie“ sau ca pe simple victime ale functionarii institutiei „omului de paie“ in cadrul organizatiilor conduse de acestia, cazul Omar Hayssam are toate sansele sa intre in manualele de istorie a Romaniei ca fiind unul exemplar pentru functionarea institutiei „omului de

paie“. La fel cum s-a intimplat si in alte imprejurari care au concurat la pierderea urmei unor infractori de lux si de top, disparitia lui Omar Hayssam se datoreaza oamenilor de paie. Fata de acestea, ea devine exemplara prin proportiile sale tragicomice uriase. Explicatiile acestor ultime evenimente majore care vin in rafale in ultimele zile nu fac decit sa intareasca aceste dimensiuni.