Undeva in judetul Alba, localnicii au inventat micul trafic cu bolnavi psihic. La Galda de Jos, in judetul Alba, specia romanului descurcaret este in plina afirmare. Angajatii unui spital populat de pacienti cu boli mintale se numara printre campioni.
Pentru ca nu lucreaza in uzina, la macelarie, brutarie sau placintarie, infirmierii isi rotunjesc veniturile cu ce au la indemana. In cazul lor, bolnavii - oligofreni, paranoici sau schizofreni. Uneori ii "inchiriaza" in sat, pe cateva zeci de mii de lei, alteori ii "imprumuta" acasa.
De fiecare data, pentru acelasi lucru: o sapa, o coasa, un curatat prin curte. Povestea dureaza de ani intregi. Mai nou insa, traditia e amenintata de o ancheta solicitata de un consilier de la judet. In asteptarea rezultatelor, prestatia bolnavilor a fost temporar si discret "suspendata". Pe moment, ciubucul este amintire.
Daca n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit...
Dosarul "Galda de Jos" e rodul unor imprejurari ce traverseaza secole. Se amesteca epoci, personaje, ctitorii. La inceput a fost un baron maghiar, Kemeny. Apoi, conacul-palat ridicat de acesta intr-un varf de deal, un soi de belvedere a comunei. Mai tarziu, comunistii confisca cladirea si o folosesc dupa nevoi.
Si mai aproape de zilele noastre, la mijlocul anilor ‘80, monumentul este deturnat inca odata. Imbogatit cu o anexa ridicata in stilul esteticii socialiste, asezamantul devine spital pentru bolnavi neuropsihici. Pacientii cazati in interior numara aproape patru sute si provin din toata tara.
Micile lor povesti se pierd intr-o istorie mare, dar supravietuiesc prezentului. Sa recapitulam: ciubucul castigat de pe nebunii de la Galda nu ar fi existat vreodata, in lipsa unui Kemeny, a conacului-palat, a comunistilor, Revolutiei si reformei.
Cine nu are, sa-si cumpere
Dupa mai mult de 20 de ani de cand au fost adusi, bolnavii de la Galda au un sector al lor in cimitirul comunal. In cele mai fericite cazuri, crucile abia daca se mai tin intr-o rana. Altfel, celelalte morminte pot fi ghicite dupa denivelarile acoperite de iarba aspra. Din spusele preotului, numarul celor ingropati de-a lungul anilor se apropie de trei sute.
In general, oamenii ii cunosc, au amintiri, ii folosesc la bunastarea propriilor gospodarii. Reteta este simpla. Se ia una bucata gospodar care solicita mana de lucru. I se adauga una bucata angajat de la spital, cu acces la forta de munca. Tranzactia se incheie intre ei. Obiectul acesteia, unul dintre pacientii ceva mai "sanatosi". Scopul, cateva ore de trebaluit cu sapa, coasa sau matura.
Potrivit cunoscatorilor, trecerea in folosinta a "uneltelor" umane nu ar fi nici ea prea complicata. Un aer de aparenta legalitate ii da un plus de greutate. "Un angajat de la Centru il duce pe bolnav la om acasa si il preda pe semnatura. Cel care se foloseste semneaza ca e responsabil daca bolnavul da foc sau cine stie...", explica Flaviu Predescu, consilier judetean la Alba-Iulia.
"Metodologia" expusa e confirmata de bastinasii Cerghidean si Doia. In timpul discutiei, conditia minima ca acestia sa vorbeasca fara oprelisti cere ca reporterul sa joace rolul unuia aterizat din satul vecin, in cautarea a trei-patru cosasi.
"Numa’ oamenii din sat iau nebuni la lucru, altii nu, va spui io. Ii duc direct infirmierii la om acasa, da’ acum s-or oprit ca-i bai cu o ancheta, deci oricum nu aveti sanse", spune primul. Doia completeaza si el: "Bolnavii or lucrat chiar si la popa, ca asa era randuiala, dar niciodata nu erau scosi si din sat, ca asa e regula".
0
0
