Inainte sa paraseasca definitiv conducerea SRI, Radu Timofte a reusit sa le strice vacanta parlamentarilor.

El a pus capat definitiv falsei controverse privind demisia sa printr-o scrisoare adresata forului legislativ si formulata in termeni extrem de clari: eliberarea din functie ceruta presedintelui este echivalenta cu o demisie si este perfect legala.

A doua demisie a directorului SRI nu ar fi fost necesara fara agitatia creata - inutil, dupa cum se vede - de Birourile Permanente ale Camerelor reunite, care s-au dat de ceasul mortii sa demonstreze ca demisiile directorilor serviciilor de informatii inaintate presedintelui nu ar fi fost de fapt legale.

Brusc, dupa primirea scrisorii domnului Timofte, parlamentarii s-au linistit, iar presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu a declarat chiar ca parlamentul va lua act de demisiile directorilor SRI si SIE fara a le supune la vot.

Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a tacut. Toata mania proletara care-l cuprinsese saptamana trecuta pare sa se fi topit.

Noua ne-au ramas insa in memorie cateva din zicerile sale, mai ales aceea ca directorilor serviciilor de informatii nu li se pot aplica prevederile din Codul Muncii privind demisia, ca act unilateral, ca doar „nu este vorba de un sef de sectie de la 23 August” (am citat din memorie).

Lasam la o parte reminiscentele/nostalgiile trecutului, in care persista denumirea veche a societatii Faur de astazi, dar nu putem sa nu ne minunam de conceptia pe care al doilea om in stat o are despre statul de drept: adica legea care se aplica tuturor muritorilor nu li s-ar aplica celor din servicii!

Si noi care, in naivitatea noastra, credeam ca suntem cu totii egali in fata legii! Sa revenim insa la agitatia inutila creata de membrii birourilor permanente pe tema demisiei directorilor SRI si SIE.

Zelul cu care a fost generata ar trebui sa ne puna pe ganduri pentru ca nimic in politica nu este intamplator. Chiar daca nu se vede cu ochiul liber, in spatele tuturor gesturilor politice exista o agenda bine definita.

Toata retorica din jurul cazului despre care discutam a fost insotita de strigate de alarma privind o presupusa criza institutionala generata de presedintele Traian Basescu. Nimeni nu s-a obosit sa se intrebe in ce ar consta aceasta criza.

Faptul ca serviciile ar urma sa fie conduse de prim-adjunctii fostilor directori nu are cum sa genereze o criza: prim-adjunctii au deja o serie de prerogative importante, iar presedintele stie (speram) ca interimatul nu poate dura la infinit.

Niciun serviciu de informatii serios nu se prabuseste pentru ca este condus cateva luni de prim-adjunctul directorului demisionar. Oricat s-ar jelui casandrele din coalitia politica ad-hoc creata saptamana trecuta in Parlament, Romania nu este in criza institutionala.

Institutiile statului functioneaza; prost, ce-i drept, dar functioneaza. Guvernul, din cate vedem, este activ si pe perioada vacantei, iar hotararile sale merita mai multa atentie decat perdelele de fum lansate de unii politicieni.

In spatele acestor perdele de fum nu putem sa nu deslusim totusi un fir rosu conducator: intentia de a crea permanent impresia ca tara ar fi in criza din cauza presedintelui; ca sursa tuturor relelor ar fi seful statului, cel care prin victoria din alegerile din 2004 a stricat atat de multe socoteli politice si economice.

El ar trebui sa ne ingrijoreze si nu, de pilda, mizeria din justitie de care s-a oripilat, in termeni diplomatici, si comisarul european Franco Frattini.

Sa ne agitam in jurul pretinsei ilegalitati a demisiilor directorilor SRI si SIE, nu in jurul modului inacceptabil in care procurorul si judecatorul au decis judecarea lui Omar Hayssam in stare de libertate.

Sa nu vedem ca marii corupti din justitie sunt prietenii politicienilor corupti. Ca doar impreuna au format de-a lungul ultimilor 17 ani clanuri mafiote care domina fara scrupule judetele tarii.

Daca este sa vorbim despre criza, atunci ar trebui sa ne referim in primul rand la o criza de credibilitate a justitiei si a clasei politice - aici sunt adevaratele crize, la care putem adauga si una de ordin moral a societatii romanesti.

Restul este scandal - pur si simplu. Dar un scandal nu se poate transforma intr-o criza, oricat ar fi de zgomotos: romanii totusi au lucruri mai serioase de facut si stiu acest lucru. Doar politicienii se incapataneaza sa nu-l accepte.