21 de localitati din sapte judete ale tarii au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase produse in ultimele 48 ore.

Potrivit Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor localitatile afectate sunt: Deaj (jud. Mures), Berislavesti, Sutesti, Prundeni si Mitrofani (jud. Valcea), Toplita (jud. Harghita), Sant si Rodna (jud. Bistrita-Nasaud), Damuc, Farcasa si Bicaz Chei (jud. Neamt), Buzau, Ramnicu-Sarat, Puiesti, Costesti, Merei, Pogoanele si Stalpu (jud. Buzau), Slatina, Caracal, Parscoveni si Scornicesti (jud. Olt).

In niciuna dintre localitatile mentionate nu au fost afectate constructiile hidrotehnice cu rol de aparare din administrarea Sistemelor judetene de Gospodarire a Apelor, iar structurile implicate in gestionarea situatiilor de urgenta supravegheaza permanent nivelurile si debitele pe cursurile de apa, fiind gata sa intervina oricand va fi cazul.

Potrivit meteorologilor, in urmatoarele 24 de ore vremea va fi in general instabila si in usoara racire. Vor fi innorari temporare, averse, descarcari electrice, iar pe arii restranse se vor semnala intensificari de scurta durata ale vantului, cu precadere in zonele de deal si de munte.

Cantitatile de apa mai pot depasi, cu totul izolat, 25-30 l/mp si, local, vor fi conditii de grindina. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 24 si 32 de grade, iar cele minime intre 10 si 20 de grade.

Avertizarea meteorologica de cod portocaliu si galben a fost ridicata duminica seara.