Diminuarea resurselor pentru producerea energiei primare, in speta titei, gaze naturale, carbune si minereu de uraniu, dar si angajamentele asumate in relatia cu Uniunea Europeana obliga Romania ca in urmatorii ani sa investeasca masiv in exploatarea la maximum a resurselor regenerabile.

tinta este atingerea unui procent de 33% pana in 2010, reprezentand energie produsa din resurse regenerabile, din consumul national brut de energie electrica, in conditiile in care, in 2005, s-a inregistrat un procent sub 1%, iar pentru acest an se are in vedere o cota de 2%.

Daca sistemul hidro este exploatat in prezent in proportie de 80%, energia solara, eoliana, biomasa si energia geotermala sunt aproape inexistente. Motiv pentru care reprezentantii Ministerului Integrarii Europene (MIE) considera ca tara noastra trebuie sa gaseasca modalitati de stimulare a companiilor si a cetatenilor romani in vederea cresterii investitiilor in sector.

Oficialii romani nu sunt insa speriati de posibilitatea ca Romania sa nu poata atinge acest obiectiv. "Nici Uniunea Europeana nu si-a indeplinit cota de 11%. In prezent, nu exista nicio hotarare care sa stabileasca ce se va intampla in cazul in care nu vor fi atinse impunerile", ne-a declarat Corneliu Radulescu, vicepresedintele Agentiei Romane pentru Conservarea Energiei.

Potrivit lui Leonard Orban, secretar de stat in cadrul Ministerului Integrarii, cota este una indicativa, dar este de dorit ca ea sa fie indeplinita.

Constructia unei centrale eoliene costa 160.000 de euro

Chiar daca le numeri pe degete, exista deja proiecte care sa traga foloase de pe urma infiintarii de centrale eoliene. Astfel, la 3 km distanta de Bistritia, in pasul Tihuta, functioneaza deja o centrala eoliana, proprietar fiind firma SC Ilexim Viisoara, din Bistrita Nasaud, productia de energie estimata fiind de 550.000-600.000 kw/an. Costul final al constructiei a fost de 140.000 de euro.

O constructie similara, ale carei costuri sunt estimate la 160.000 de euro, urmeaza sa fie realizata de compania Elerex Maieru, Bistrita Nasaud. Mai ieftina decat energia eoliana, energia solara este considerata cea mai sigura sursa de energie.

Potrivit oficialilor MIE, in Mangalia, mai multi operatori au construit panouri solare, cu care asigura pe timpul verii o mare parte din apa calda necesara. Astfel, din datele ARCE, reiese ca, la nivelul anului 2005, au fost vandute 285 de panouri solare, in crestere fata de numarul inregistrat in 2004, dar cu mult sub nivelul din 2003, cand au fost achizitionate 889 de bucati.

Integral in Adevarul