"Umbra parintelui Marchis la Cozia"

Gabriel Liiceanu, inca o scrisoare deschisa pe tema "dosariadei"

de Gabriel Liiceanu     Cotidianul
Luni, 4 septembrie 2006, 0:00



Din nou emisiunea „Oamenii Realitatii“ a lui Cornel Nistorescu si Adrian Ursu de la Realitatea TV ma face sa ma intrerup „dintr-ale mele“ si sa ma „bag“, dupa cum m-au certat mai multi cand cu epistola catre Mona Musca, „acolo unde nu-mi fierbe oala“.

Invitatii la ultima emisiune pe care am vazut-o erau parintele Iustin Marchis de la Biserica Stavropoleos si Adrian Iorgulescu, cel care, din partea PNL, lansase cu cateva zile in urma povestea cu dosarele preotimii romane si cu posibila incalcare a „sfintei taine a spovedaniei“.

Stiu de la enoriasii parintelui Marchis ca acesta a facut in parohia sa o gramada de lucruri bune: un centru de copii, restaurari, un grup psaltic autentic, biblioteci, un muzeu de obiecte de cult, relatii interconfesionale. Pentru toate aceste lucruri il stimez si simt nevoia sa il omagiez.

Iarasi, nu pot sa pun nici o baza pe declaratiile facute telefonic in timpul emisiunii de marti seara de ziaristul Victor Roncea de la “Ziua”, potrivit carora parintele Marchis ar avea un angajament semnat cu Securitatea si un nume conspirativ.

De cand a scris cu ani in urma ca Plesu, ca ministru de Externe, a fost cumparat de nemti cu un milion de marci, atat Roncea, cat si “Ziua” au pentru mine o credibilitate nula. Nu ma voi referi aici decat la declaratiile facute de insusi parintele Marchis in timpul emisiunii.

Cea mai apasata a fost ca notele sale informative nu au vizat niciodata vreun cetatean al Romaniei, ci numai straini. Comentariul subiacent este acesta: „Eu nu le-am facut rau romanilor nostri, ci, eventual, strainilor“. Asa ceva am auzit si din gura Monei Musca, si din gura fostului primar al Brasovului, Ioan Ghise. Mie nu mi-a placut afirmatia asta deloc.

Ea are un aer „patriotic“ indus de-a lungul anilor de Securitatea insasi, deopotriva periculos si de prost-gust. E periculos si de prost-gust (demagogic) pentru ca iarta orice ticalosie autohtona in numele apartenentei - care devine valoarea suprema - la acelasi neam.

Ca si cum te incalzeste cu ceva ca cel care iti scoate dintii la o ancheta este „roman de-al nostru“! Ca si cum nu „romani de-ai nostri“ ne-au facut viata un infern vreme de 45 de ani. Valoarea suprema, dupa mintea mea, nu e neamul, ci omenirea si omenia ei.

Asadar eu nu cred - daca ma pot exprima atat de liber - ca acesta este criteriul dupa care trebuie sa torni! Eu as fi preferat ca parintele Marchis sa-l toarne pe securist sotiei ambasadorului, si nu invers.

As fi preferat sa dea note informative la Securitate despre Securitate, despre „cetatenii romani“ Vadim Tudor, Adrian Paunescu sau Ceausescu insusi si despre tot activul de partid al Romaniei (sau macar cel de la Cozia sau Cheia), si nu despre „straina“ sotie a ambasadorului Elvetiei.

Raul cel mare al romanilor de la aceia se tragea, si nu de la doamna venita in vizita care, daca nu pe considerente de drepturi ale omului, macar pe cele de drepturi de musafir nu trebuia turnata. Raul cel mare venea de la securistii care ii cereau parintelui Marchis nota informativa, si nu de la strainii care vizitau manastirea.

Si omeneste si romaneste se cuvenea ca parintele sa se simta mai aproape de ei decat de romanii pomeniti mai sus.

A doua afirmatie a parintelui Marchis care nu mi-a cazut bine: ca, fiind ghid la Manastirea Cozia, era obligat sa dea astfel de note informative.

Dar cine il obliga sa se faca ghid - sau staret - daca acesta era pretul de platit? Cine il obliga sa intre in conditia in care avea obligatia sa dea note la Securitate? Dupa logica asta, ar trebui sa regret ca nu am fost, in anii aceia, decanul Facultatii de Filosofie sau ambasadorul lui Ceausescu la Paris. Si nu regret deloc.

Orice era de preferat, o naveta la tara, un post subaltern, orice, numai sa nu ajungi in contact - in scarbosul, degradantul, pierzatorul de suflet contact - cu Securitatea. Un filosof roman, publicat abia dupa moarte, Alexandru Dragomir, a scris un „eseu despre fenomenologia lui «cah»“ (murdaria, secretiile, excrementele etc.).

Pentru multi, pentru cei mai multi dintre noi, Securitatea era supremul „cah“ al vietii sociale in Romania.

Vreau sa spun ca, fiind vorba despre un ieromonah, ar fi fost poate mai in firea lucrurilor ca parintele Iustin Marchis, in locul unui maior si al unui colonel de Securitate, sa fi intalnit pe malurile Oltului un inger. Un preot nu este un om obisnuit. Pentru ca el e mai aproape de Dumnezeu decat noi, el e si mai departe de Securitate decat noi.

Ca sa pot, preot fiind, sa-i fi spovedit pe altii, nu trebuia mai intai ca in fata lui Dumnezeu sa pot sta neintinat de intalnirea cu supremul rau al lumii in care traiam? Oare nu asta inseamna sa respecti „taina spovedaniei“? Nu judec, intreb doar.

P.S. Simt nevoia sa fac doua precizari in privinta „dosariadei“. Prima. E foarte bine ca a inceput. Intre timp, murdaria bagata de 16 ani sub covor se facuse atat de mare incat amenintam sa ne sufocam cu totii.

Integral in Cotidianul






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


460 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by