Francofonia aduce Capitalei doar 2 milioane de euro

de     Adevarul
Marţi, 5 septembrie 2006, 0:00



Unul dintre cele mai mediatizate evenimente de anul acesta, Congresul Francofoniei, va aduce incasari de doar doua milioane de euro agentilor economici locali, in contextul in care costurile aferente organizarii depasesc cu mult aceasta suma. La Congres va participa doar jumatate din numarul de 3.000 de persoane anuntate initial de organizatori.

In comparatie, un eveniment similar desfasurat in urma cu doi ani, Congresul Uniunii Postale Universale, a adus 14 milioane de euro pentru Bucuresti.
Costurile totale ale organizarii Summitului Francofoniei de la Bucuresti sunt inca greu de contabilizat, insa, la o prima vedere, ele depasesc cu mult veniturile modeste de doar doua milioane de euro care vor intra in buzunarele agentilor economici.

Asta daca avem in vedere ca la suma totala pe care a bugetat-o statul roman, prin intermediul Ministerului de Afaceri Externe, se adauga si contributii financiare, dar si logistice din partea guvernelor Frantei, Canadei, Elvetiei, dar si Belgiei. O parte din cheltuielile totale reprezinta cazarea a 350 de personalitati de rang inalt care se vor afla la Bucuresti in aceste zile.

"Camerele de hotel, cu toate serviciile incluse ne-au costat 350.000 de euro. Alti 500.000 de euro au fost achitati pentru inchirierea a 240 de masini ce vor fi aduse direct din Franta de catre firma Renault, pentru a asigura transportul oficialitatilor", ne-a declarat secretarul de stat din cadrul MAE, Cristian Preda.

Potrivit acestuia, pentru amenajarea celor 30 de sali de la Palatul Parlamentului a fost necesara suma de 25 de miliarde de lei vechi, in timp ce realizarea culoarului de securitate a costat 10 miliarde de lei vechi.

Congresul nu este o afacere pentru hoteluri
"Cred ca acest eveniment nu va aduce mai mult de 5-10% la gradul mediu de ocupare a hotelurilor din Capitala. Septembrie este o luna foarte buna pentru hoteluri, in general, cu un aflux foarte mare de oameni de afaceri straini", spune Florin Leonte, vicepresedintele Romanian Convention Bureau (RCB), organismul care se ocupa de organizarea evenimentelor de proportii la nivel local.

Leonte estimeaza ca orasul Bucuresti va avea incasari de maximum 1,5-2 milioane de euro din acest eveniment, in aceasta suma fiind incluse cheltuielile cu hotelurile, transportul, masa precum si cele in scop personal. "Se face prea mult zgomot pentru nimic. Singura particularitate a acestui congres este numarul mare de sefi de stat care vor participa", explica reprezentantul RCB.

Astfel, daca pana acum numarul maxim de sefi de state prezenti la nivel local in acelasi timp era de 7-8, Congresul Francofoniei a adunat confirmari din partea a 66 de delegatii oficiale, dintre care se estimeaza ca o mare parte vor fi sefi de stat. Jacques Chirac, de exemplu, va veni personal.

Acesta are trei rezervari la hoteluri din Bucuresti, la nou-deschisul Novotel, Athenee Palace Hilton si JW Marriott. Conform cifrelor inaintate de MAE la inceputul anului, evenimentul trebuia sa insumeze circa 3.000 de participanti. In acest moment, cifra oficiala a scazut la 1.600. "Aceasta este cifra obisnuita pentru un congres al francofoniei, indiferent de orasul unde are loc. Estimari de 3.000 de participanti sunt fanteziste", considera Leonte.
Hotelul de patru stele Sofitel, de exemplu, va avea o crestere de doar 5% a gradului mediu de ocupare gratie acestui eveniment. "In mod normal avem un grad de ocupare de circa 95% in aceasta perioada, iar acum va fi de 100%", spune Gabriela Bergeron, director de marketing al unitatii. Potrivit acesteia, cam jumatate din ocupantii hotelului vor fi participanti la congres.

"Estimarea MAE potrivit careia vom avea o mare crestere de incasari in urma evenimentului este pur si simplu o prostie. Noi am fi avut aceleasi incasari si fara congres, nu cred ca va fi diferit fata de anii precedenti", explica Bergeron.

Integral in Adevarul








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


123 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by