La Muzeul National de Arta al Romaniei se deschide joi, 7 septembrie, expozitia Mot à main. Imagine si scriitura in arta din Belgia, eveniment inclus in seria manifestarilor pregatite cu ocazia Anului Francofoniei in Romania.

Alaturi de lucrari de pictura, grafica si sculptura, expozitia reuneste carti ilustrate, scrisori si obiecte din patrimoniul unor prestigioase muzee, colectii publice si particulare din Belgia, propunandu-si sa puna in scena legatura intre scriitura si pictura, caracteristica pentru arta belgiana de la sfarsitul secolului al XIX-lea pana in zilele noastre.

Expozitia se articuleaza in jurul a patru sectiuni care pun in evidenta atat transformarea textului in imagine, cat si a imaginii in text: O imagine literara, Cuvantul ca forma, Cuvantul gest si Textul concept.

Prima sectiune este dedicata simbolismului, la loc de cinste aflandu-se lucrarile a patru dintre figurile centrale ale curentului: Felicien Rops - pictor si desenator, Emile Verhaeren - scriitor, Maurice Maeterlinck - scriitor, George Minne - sculptor si desenator. Dialogul dintre scriitori si artisti ia forme variate, domeniul ilustratiei de carte ocupand un loc privilegiat.

A doua sectiune, dominata de personalitatile lui Rene Magritte si Paul Nouge, prezinta conceptia suprarealista asupra relatiei imagine-limbaj. In cadrul Suprarealismului, raportul cu limbajul evolueaza sub semnul subversiunii. Aceasta noua abordare se dezvaluie in picturile-cuvinte realizate de Magritte, dar si prin intermediul unor noi tehnici precum fotografia sau colajul.

A treia parte a expozitiei este consacrata miscarii COBRA (acronim de la Copenhaga - Bruxelles - Amsterdam), ce reuneste tineri artisti ai unei generatii care isii propune sa depaseasca imobilitatea limbajului ca reprezentare.

Lucrarile prezente in expozitie - apartinand unor artistti precum Pierre Alechinsky, Christian Dotremont, Serge Vandercam sau Joseph Noiret - ilustreaza intalnirea dintre pictura si scriitura. Multe opere sunt realizate in colaborare, « la patru maini ».

Expozitia continua cu opera lui Marcel Broodthaers - revelatoare pentru un demers artistic care sondeaza limitele limbajului. Lucrarile expuse evidentiaza preocuparea artistului pentru obiect ca prelungire a poemului.

Vernisajul expozitiei va avea loc joi, 7 septembrie, orele 18.00, in prezenta domnului Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii si Cultelor din Romania si a domnului Philippe Suinen, Comisarul general pentru Relatiile internationale al Comunitatii franceze din Regiunea Valonia-Bruxelles la Bucuresti. Accesul la vernisaj se face numai pe baza de invitatie.

Expozitia Mot à main. Imagine si scriitura in arta din Belgia este un eveniment organizat in cadrul programului de cooperare intre Romania, Comunitatea franceza din Belgia si Regiunea valona.

Expozitia este organizata cu sprijinul Comisariatului General pentru Relatii Internationale al Comunitatii Franceze din Belgia si a Delegatiei Valonia-Bruxelles la Bucuresti.