Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului Rompetrol, a deschis patru noi benzinarii in Oradea (jud.Bihor), Timisoara, Bals (jud. Olt) si Ramnicu Valcea (jud. Valcea), investitie ce se ridica la aproximativ 4,5 milioane dolari, potrivit unui comunicat al companiei.

Cele patru benzinarii dispun de sistemul de plata a carburantilor ”Fill&Go” Business” destinat companiilor, prin componentele sale ”Fill&Go Card” si ”Fill&Go Ring”.

Totodata, noile statii dispun si de ”Fill&Go Personal”, un instrument de plata rapid adresat persoanelor fizice, prin care plata se face o singura data pe luna si permite controlul fiecarei tranzactii.

Rompetrol Downstream isi continua strategia de dezvoltare prin cresterea gradului de acoperire in zonele in care compania nu era foarte prezenta pentru crearea unui portofoliu de clienti stabili.

“Cresterea gradului de acoperire in aceste zone ale tarii cu statii proprii Rompetrol vine in intampinarea solicitarilor clientilor. Acceptarea tot mai larga a serviciilor noastre (...) precum si campaniile de promovare au contribuit la sporirea cotei de piata si la fidelizarea unui numar si mai mare de consumatori”, a declarat Paul Pop, directorul general al Rompetrol Downstream.

Compania, ce detine o cota de piata de aproximativ 15%, opereaza in prezent aproximativ 250 statii, urmand ca pana la sfarsitul anului numarul acestora sa ajunga la aproximativ 370.

Pentru acest an, divizia de retail a Grupului estimeaza atingerea unei cifre de afaceri de circa 685 milioane dolari, in crestere cu 37% fata de 2005.