In perioada 6-23 septembrie nationala feminina de baschet a Romaniei incearca sa obtina calificarea directa la Campionatul European din 2007 (Chieti, Italia). Romania face parte din grupa D de calificare, alaturi de Serbia si Finlanda. Primul meci se va desfasura la Targoviste, miercuri 6 septembrie, impotriva Serbiei.

La turneul final european din Italia (2007) se califica direct castigatoarele celor 5 grupe de calificare formate (3 grupe a 4 echipe si alte 2 grupe a cate 3 echipe), la care se adauga doar 4 dintre formatiile clasate pe locurile secunde, in functie de rezultatele obtinute.

In grupa D, Serbia si Romania pornesc ca favorite la ocuparea primelor doua locuri in fata Finlandei. Cele doua echipe s-au intalnit si la ultimul campionat european (Turcia 2005), cand Serbia a invins Romania cu 63-50. De altfel, nationala noastra a ocupat la acel turneu final doar ultimul loc, al 12-lea, sarboaicele clasandu-se in final pe pozitia a 9-a.

Meciurile grupei D se vor desfasura in sistem tur-retur, dupa urmatorul program:

06.09 Romania - Serbia (Targoviste)

09.09 Serbia - Finlanda (Vrsac)

13.09 Finlanda - Romania (Helsinki)

16.09 Serbia - Romania (Cacak)

20.09 Finlanda - Serbia (Helsinki)

23.09 Romania - Finlanda (Arad)

Echipele care nu vor reusi calificarea directa la Euro 2007 vor mai avea o sansa de a patrunde in turneul final, in urma unui sistem de recalificare din care doar o singura echipa nationala va merge in Italia in perioada 24 septembrie - 7 octombrie 2007.

Calificate direct pentru Euro sunt nationalele Cehiei, Frantei, Lituaniei, Rusiei si Spaniei.