Ne confruntam cu o pandemie a obezitatii. Aceasta e cauzata nu numai de obiceiurile alimentare nesanatoase, dar si de evolutia umana si schimbarile de mediu.

Numarul supraponderalilor a ajuns astazi la circa 1,5 miliarde de persoane, reusind sa-l depaseasca de departe pe cel al subnutritilor, aflat la nivelul de 600 de milioane, se arata in concluziile Conferintei Internationale asupra Obezitatii, care se desfasoara la Sydney.

Situatia e alarmanta si in Romania. Aproximativ 30% din populatie sufera de obezitate, in timp ce 20% este supraponderala. Ingrijorator este si numarul copiilor supraponderali, cu 18% mai mare in ultimii zece ani.

Obezitatea ameninta copiii

Cresterea in ritm alert a obezitatii infantile va duce la un fenomen paradoxal, in care multi copii nu vor supravietui parintilor. "Este prima generatie din istorie in care descendentii vor muri inaintea parintilor", a declarat Kate Steinbeck, copresedinte al conferintei.

Expertii in sanatate publica au aratat ca amplele campanii din ultimii 30 de ani, menite sa-i determine pe oameni sa consume mai putine grasimi, nu au reusit sa combata obezitatea la nivel global.

Potrivit specialistilor, campaniile impotriva obezitatii nu se mai pot limita doar la indemnurile de a manca mai putin sau de a face mai multe exercitii. Astazi, expertii incearca sa descopere interactiunea dintre ereditate si factorii de mediu.

Medicamentele de slabit nu pot combate instinctele

Suplimentele nutritionale si tratamentele alternative care promit scaderea greutatii au efecte minime sau chiar inexistente deoarece nu pot combate influenta instinctelor, care determina corpul sa conserve energie in perioade de infometare.

Potrivit medicului Anne-Thea McGill, oamenii au fost "programati" sa-si procure cat mai multa energie, deoarece creierul foloseste circa un sfert din totalul acesteia.

"La inceputurile evolutiei, oamenii cautau alimente cu grad inalt de energie, care contineau grasimi, carbohidrati, zahar. Suntem programati genetic sa cautam astfel de alimente", spune McGill.

Astazi, arata ea, influxul prea mare de alimente procesate duce la un exces de energie deficient in micronutrienti, ceea ce produce, paradoxal, o stare de malnutritie, iar corpul reactioneaza la asa numitul "stres de infometare" depozitand grasimi in zona superioara a corpului.

Multe din nenumaratele remedii bazate pe concentrate vegetale, extracte alimentare, minerale si vitamine nu reusesc sa redreseze dezechilibrul nutritional din dietele sarace, care provoaca obezitatea.

"O problema uriasa" care sufoca sistemele sanitare

Pandemia de obezitate ameninta sa covarseasca sistemul sanitar din multe tari. Daca occidentalii practica de mult obiceiul alimentatiei in exces si a lipsei de exercitii fizice, natiuni mai sarace din Asia, Africa sau America Latina invata rapid aceste obiceiuri nesanatoase.

"Este o amenintare uriasa, asemenea incalzirii globale sau gripei aviare", avertizeaza specialistii prezenti la conferinta de la Sydney. "Nu ne confruntam cu o problema stiintifica sau medicala, ci cu o problema economica uriasa care, se stie deja, va covarsi toate sistemele sanitare din lume", spune dr Phillip James, presedintele Grupului International de Actiune impotriva Obezitatii.

Cea mai ingrijoratoare este, in opinia specialistilor, cresterea rapida a ratei supraponderalilor in randul copiilor, acestia riscand sa dezvolte boli cronice si sa aiba o speranta de viata redusa.

Expertii cred ca guvernele ar trebui sa interzica campaniile publicitare la alimente de tip "junk-food" sau la cele cu continut mare de zahar adresate direct copiilor.

Realisti, expertii admit insa ca industria alimentara va lupta cu arme grele impotriva unei astfel de cereri. "Nimeni nu poate contesta legatura dintre publicitatea din sectorul alimentar si copiii suprapoderali", arata Gerard Hasting, de la universitatea scotiana Stirling.

Grasimea loveste la cap

Surplusul de greutate produce nu numai boli fizice, dar si obsesii legate de chestiunea ponderala sau depresii. Fetite de numai 5 ani au ajuns sa fie deja foarte ingrijorate de greutatea lor, intr-un mediu social din ce in ce mai ostil, in care popularitatea si atractivitatea sunt conditionate de forma filiforma a corpului.

Problemele continua si la varsta adulta, cand femeile supraponderale ajung sa sufere de depresie. Un recent studiu realizat in Australia asupra femeilor arata ca inactivitatea fizica si cresterea in greutate la adulti sunt indicatori independenti ai unor simptome ale depresiei, ce vor aparea dupa trei ani.

In paralel, femeile obeze aspira mai rar la o educatie inalta si sunt mai putin satisfacute de munca pe care o depun, de relatiile pe care le au si de activitatile lor sociale.

50% dintre romani atarna greu

Aproximativ 30% din populatia adulta a Romaniei sufera de obezitate, in timp ce 20% este supraponderala. Numai anul trecut, numarul celor care sufera de obezitate a crescut cu aproape 56.000, cu 6.000 mai mult decat in 2004, potrivit datelor Centrului de Calcul si Statistica Sanitara din cadrul Ministerului Sanatatii Publice. Cele mai afectate sunt persoanele cu varsta intre 15 si 64 de ani.

Alimentatia proasta, stresul si sedentarismul sunt principalele cauze ale cresterii numarului de obezi in Romania.

"In judetele mai sarace, aceasta situatie se explica printr-o alimentatie ieftina, bazata pe paine, cartofi si grasimi. In mediul urban, de vina este stresul, care accentueaza pofta de mancare, si sedentarismul", explica Tiberiu Mogos, medic primar nutritie si boli metabolice la Institutul "N. Paulescu".

Integral in EVZ