"Exista, in prezent, un numar de companii de asigurari din Europa de Vest (din state ca Germania, Franta s.a.) care si-au manifestat intentia de a patrunde pe piata romaneasca de profil, dupa momentul aderarii", a declarat Angela TONCESCU, Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aseara, in cadrul emisiunii Polita de Asigurare, difuzata pe postul TV The Money Channel.

"Aceasta crestere a concurentei va avea drept efect sporirea calitatii serviciilor in domeniu, cu efecte benefice asupra asiguratilor", a explicat Presedintele CSA.

Insa, "indiferent daca detine capital strain sau autohton, orice societate de asigurare trebuie sa respecte reglementarile in vigoare si sa isi asume riscuri la nivelul indicatorilor", preciza, recent, intr-un interviu acordat Revistei de Asigurari PRIMM, Angela TONCESCU.

In prezent, pe piata romaneasca a asigurarilor opereaza 39 de societati de profil, dupa ce ABG Insurance a reprimit licenta de a subscrie polite, in urma unei majorari de capital. Cel putin trei dosare de autorizare a unor companii de profil se afla, in prezent, in analiza la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, investitorii fiind din tari precum Franta si Israel.

mihaela.circu@mxp.ro