Banca HVB Tiriac ocupa in prezent pozitia a patra in sectorul bancar roman, iar impreuna cu Unicredit vom fi pe locul trei, dupa stiinta mea, la bataie cu Raiffeisen, a declarat miercuri, Dan Pascariu, presedintele noii entitati care a rezultat din fuziunea HVB Bank Romania si Banca Tiriac.

Pascariu estimeaza ca pana la sfarsitul acestui an, activele bancii vor fi de circa 2,8 miliarde euro, iar profitul brut va depasi 60 milioane euro. Presedintele spune ca la aceasta valoare au fost luate in calcul si costurile fuziunii, de circa 10 milioane de euro.

Fuziunea dintre HVB Bank Romania si Banca Tiriac a fost finalizata cu succes la data de 1 septembrie 2006, noua entitate, HVB Tiriac Bank, ocupand a 4-a pozitie in sectorul bancar romanesc, cu o cota de piata de aproximativ 6,5% si active totale de 2,58 miliarde euro (inregistrate in Romania).

Dan Pascariu, presedintele noii entitati bancare tinteste locul trei, iar pentru locul doi crede ca sunt necesare alte achizitii.

“Pozitia patru este consolidata. Problema va fi daca vom fi pe trei sau pe patru dupa fuziunea cu Unicredit. Asta depinde si de competitori. Tinta noastra este locul trei. Nu putem sa trecem pe locul doi fara niste achizitii in piata. Trebuie sa fim si realisti. Este de la simplu la dublu din punctul de vedere al cotei de piata”, a declarat miercuri Pascariu.

Acesta a mai precizat ca datorita restrictiilor valutare impuse da Banca Nationala a Romaniei, HVB Tiriac Bank a transferat catre banca mama HVB Bank Austria un volum de credite in valoare de circa 750 milioane euro (fie trasnferuri, fie imprumuturi directe).

“Din acest punct de vedere, cotele de piata sunt irelevante”, a spus Pascariu.

Potrivit informatiilor presedintelui HVB Tiriac Bank, la sfarsitul lunii august, banca detinea un portofoliu de credite de circa 1,340 miliarde euro.

“Volumul de credite este de circa 1,340 miliarde euro, circa 50% din totalul bilantului, iar fondurile primare de circa 1,200 miliarde euro. Cu fondurile primare acoperim aproape 90% din credite. Din cele 1,340 miliarde de euro, circa 570 milioane de euro sunt credite de retail, pentru intreprinderile mici”, a explicat Dan Pascariu.

Costurile fuziunii - 10 milioane euro

Pana la sfarsitul acestui an, profitul brut estimat este de peste 60 milioane de euro. Pascariu sustine ca la calcularea acestei valori au fost luate in calcul si costurile fuziunii a caror valoare a atins 10 milioane de euro.

Noua banca va avea aproximativ 550.000 clienti, din care 500.000 sunt persoane fizice.

Atat legislatia generala cat si normele BNR sunt imperfecte

In privinta dificultatilor in cadrul fuziunii, presedintele HVB Tiriac Bank spune ca a avut multe probleme, cea mai complicata fiind cea juridica.

“Orice integrare a doua banci presupune integrarea juridica, tehnica si culturala. In timp ce primele doua se incheie la data pe care ti-ai propus-o, cea de-a treia implica un process continuu.

Revenind la primele doua, dintre acestea cea mai complicata a fost cea juridica, asta datorita imperfectiunilor legislative si a lipsei de cultura juridica in materie in instante”, a spus acesta.

Pascariu a precizat ca sunt extrem de multe chestiuni, termene fixe impuse de lege cu privire la organizarea adunarilor generale, la perioada in care trebuie sa-si dea acordul Banca Nationala etc.

“Cu ocazia asta ne-am dat seama ca atat legislatia generala in materie cat si cea specifica sau normele BNR sunt imperfecte si nu au avut in vedere astfel de situatii. Ne-am propus sa avem o discutie cu BNR in acest domeniu tocmai in vederea modificarii unor norme care sa tina seama de realitati”, a adaugat Pascariu.

In pofida inconsistentelor, presedintele HVB Tiriac Bank a tinut sa multumeasca Bancii Centrale pentru intelegerea de care a dat dovada.

Sase judete sunt neacoperite de noua banca

Presedintele HVB Tiriac Bank a precizat ca in procesul fuziunii, nu s-au facut restructurari de personal, ba mai mult in ultimele 6-7 luni conducerea bancii a fost obligata sa angajeze temporar personal pentru diverse activitati. In prezent, banca are peste 1680 de angajati, circa 500 preluati de la HVB si 1180 de la Tiriac.

In privinta numarului de sucursale, conducerea noii banci a anuntat ca nu se va renunta la nici un sediu, desi sunt orase in care exista cazuri de suprapuneri. Presedintele bancii HVB Tiriac, a precizat ca “daca se va inchide o sucursala intr-un anumit cartier, se va deschide apoi in alt cartier”.

“Sunt sase judete neacoperite de grup si astea vor fi primele in care vom infiinta sucursale. Unele sunt deja in proces”, a spus Pascariu.

In urma fuziunii, HVB Tiriac Bank va detine o retea de sucursale de 82 de unitati, 276 de bancomate si 2660 de POS-uri.

Integrarea cu Unicredit Romania, pana in luna iunie 2007

Fuziunea dintre HVB Bank Romania si Banca Tiriac este prima etapa in fuziunea bancilor membre UniCredit Group din Romania. Urmatoarea etapa planificata este procesul de integrare dintre HVB Tiriac si UniCredit Romania. Noua entitate care va reprezenta Grupul UniCredit in Romania va atinge o cota de piata estimata la aproximativ 8%.

HVB Tiriac Bank si UniCredit Romania fac parte din reteaua CEE a UniCredit Group, cel mai mare grup bancar din Europa Centrala si de Est.

Cu o capitalizare de piata de aproximativ 65 miliarde euro, UniCredit - aflat in topul grupurilor financiare europene - este prezent in 20 de tari la nivel mondial, avand peste 28 de milioane de clienti si 7,000 de sucursale, un numar de 134 mii angajati si active totale de aproximativ 804 miliarde euro, conform rezultatelor inregistrate la 30 iunie 2006.

BCR, BRD si Raiffeisen - granzii momentului

Piata bancara romaneasca este in prezent dominata de Erste Bank, care prin achizitionarea Bancii Comerciale Romane a ajuns la o cota de piata de 25,6%. BCR-Erste are active de peste noua miliarde euro, fiind liderul pietei bancare din Romania.

Pe locul secund se claseaza BRD - Groupe Societe Generale, care detine active a caror valoare depaseste cinci miliarde de euro, iar locul trei este detinut de Raiffeisen cu active de 3,2 miliarde euro. Locul patru a fost detinut pana acum de ING Bank cu active de 2,27 miliarde euro.