S-a trecut cu nefireasca usurinta peste un moment pe care il consider extrem de revelator. S-a consumat in strada, in fata CNSAS, unde altundeva? dupa audierea dnei. senator Rodica Stanoiu.

Intampinat, conform (deja) traditiei, cu microfoanele si camerele de televiziune gata sa-i inregistreze si cel mai stins oftat, dl.Mircea Dinescu, altfel dispus oricand la confidente, s-a vazut obligat sa taca explicand postura inedita in care aparea printr-un laconic:

"Ne-a aratat pisica". "Pisica" la care a apelat ex-ministrul Justitiei nu este altceva decat Legea de functionare a institutiei, art.24, care face precizari clare pana unde se intinde transparenta si de unde incepe dreptul fiecarui om de a i se proteja imaginea, pana la pronuntarea definitiva a CNSAS asupra dosarului acestuia.

Faptul merita retinut nu numai ca o premiera, in lungul sir al zilelor in care o tara intreaga s-a hranit pana la deliciu cu figurile marcate ale celor care au luat drumul CNSAS, dar mai ales pentru ca da nastere la o suita de nedumeriri peste care nu putem trece cu zambetul pe buze.

Pentru inceput, e timpul sa vrem sa stim si sa capatam un raspuns clar la o intrebare care poate unora sa li se para o gluma, dar se dovedeste ca e al naibii de serioasa: "Membri consiliului CNSAS cunosc legea de functionare a institutiei in fruntea careia au ajuns?".

Sigur, e greu de imaginat ca presedintele in exercitiu va aduna coscogea demnitarii, le va pune o foaie alba de hartie in fata si le va da un extemporal, sa afle daca si-au invatat sau nu "lectia".

Dar faptul ca poate sa vina cineva din afara, perfect indreptatit, sa le bage textul legii sub ochi si sa le taie microfonul la care se fac tot felul de comentarii despre sedintele Consiliului este o situatie greu de inteles.

Pentru ca explicatiile logice la care avem acces se bat cap in cap si, pentru oricare dintre ele am opta, postura in care a fost pusa institutia este departe de-a fi una de invidiat.

Pe scurt, ori Consiliul are in componenta lui oameni care nu au habar de normele legislative care le reglementeaza activitatea, ceea ce ar exprima o realitate dintre cele mai neplacute - ori toti membri Consiliului cunosc bine legile, dar le incalca cu o superba dezinvoltura, pentru o ieftina publicitate, ceea ce reprezinta un delict extrem de grav.

Si intr-o varianta si in cealalta, ajungem inevitabil sa trebuiasca sa vorbim despre felul precar in care functioneaza CNSAS.

Nu cred ca exagerez cand afirm ca nu multe institutii s-au nascut in Romania post-ceausista cu cazna cu care a vazut lumina zilei CNSAS si nu in multe s-au investit atata sperante cate s-au tezaurizat in contul ei.

Pentru ca, din prima clipa, a fost perceputa ca o emblema a noului timp, inceput in decembrie "89, si ca o garantie ca nimic nu va ramane ascuns legat de Raul faptuit de fosta Securitate. Ca toate visele frumoase, nu a fost sa se implineasca.

Tradat de o lege mutilata in Parlament, sub privirile ingrozite ale initiatorului si a celor care intelegeau ce se intampla, CNSAS a vegetat ani de zile intr-o prelungita coma, lehamitea si dispretul fostilor guvernanti pentru "lingatorii de dosare" fiind proverbiale.

A supravietuit printr-o minune si s-a trezit peste noapte intr-o situatie la care aproape nimeni nu mai visa: cu dosarele in brate. Toate fentele, toate raspunsurile duhnind a morga si a smecherie ieftina ? la Radu Timofte s-au risipit intr-o clipita si kilometri de arhive, ferecate pana atunci, s-au pus la picioarele celor imputerniciti sa desparta apele.

Cu legea in mana, cu judecata si cu nesfarsita atentie si respect pentru vietile oamenilor despre care trebuie aflat adevarul. La cateva luni de la declansarea "Dosariadei", rezultatele nu numai ca sunt departe de asteptari (turnatori nevolnici in locul marilor vinovati), dar se face tot mai simtit sacaitorul sentiment ca lucrurile sunt scapate de sub control si evolueaza la voia intamplarii.

Sigur, cel mai simplu e de invocat ratarea timpului optim pentru fiecare lucru care trebuie facut la vremea lui si a invoca cei 16 ani scursi pe apa Sambetei e deja un reflex in care nu mai crede aproape nimeni. Pentru ca ceea ce nu am fost in stare sa facem atunci, plini de insufletire, dar actionand orbeste si haotic, am putea face acum cu chibzuinta si cu clar-viziune.

Ratiunile pentru care lucrurile nu se petrec asa cum ar fi normal sunt dintre cele diverse si au fost evidentiate in analize pertinente. Ceea ce mi se pare insa ca scapa atentiei celor mai multi dintre comentatori este felul in care defectiunile institutiei greveaza nepermis asupra imaginii, onorabilitatii si, sa nu ne ferim de cuvinte, vietii celor care ajung in atentia CNSAS.

Ceea ce ar trebui sa insemne o cercetare serioasa, temeinica si guvernata, in totalitate, de principiul fundamental al prezumtiei de nevinovatie a degenerat din prima clipa intr-un spectacol grotesc, in care toti cei care au intrat pe usa CNSAS ajung sa fie anatemizati public, inaintea finalului unor deliberari care nu mai lasa loc nici unei indoieli.

Este de inteles apetitul fara limita a mass-media pentru subiecte fierbinti, dar nu este de inteles si nici de acceptat seninatatea cu care un eventual indiciu este investit cu greutatea probelor irefutabile. Asa cum studiul dosarelor tine de intimitatea sedintelor Consiliului, asa si invitarea si audierea celor cercetati ar trebui sa se faca ferite de orice comentarii si supozitii publice.

A te prezenta la CNSAS nu este implicit si o proba de vinovatie. Dar a explica lumii intregi, dupa ce toate ziarele si toate televiziunile te-au surprins in "culpa" de invitat, e un demers cu sanse minime de rusita. Un banc din alte timpuri inregistra principiul dupa care actionau fostele organe de represiune:"Intai le taie si apoi le numara".

A ne intoarce la proceduri de trista amintire inseamna a ne rataci intr-un tunel al timpului, intr-o directie complet opusa celei in care ne imaginam ca inaintam.