Fostul presedinte BRD, Bogdan Baltazar, a fost audiat marti de procurorii DNA in calitate de martor in dosarul privind legalitatea privatizarii uzinei IMGB (Intreprinderea de Masini Grele Bucuresti).

Privatizarea a avut loc in perioada cand Baltazar era vicepresedinte al FPS, dar el a explicat ca respectivul contract de privatizare a fost semnat de fostul presedinte al FPS din timpul guvernarii CDR, Sorin Dumitriu.

Dosarul privind privatizarea IMGB, prin cumpararea pachetului majoritar de actiuni de catre firma norvegiana Kvaerner, a ajuns la DNA in urma unei sesizari din partea AVAS.

In opinia lui Bogdan Baltazar, statul nu a fost prejudiciat prin aceasta privatizare, ci dimpotriva a fost o afacere buna, pentru ca IMGB a fost vanduta uneia din cele mai mari firme din lume, in materie de contructii de utilaj greu.

IMG a facut obiectul unei inspectii a Curtii de Conturi in 2003 cand intr-un raport se arata ca primii trei ani de la privatizare au adus societatii o pierdere de 1.103,3 miliarde de lei.