FMI: Scumpirea locuintelor vulnerabilizeaza sistemul financiar

de     Romania Libera
Miercuri, 13 septembrie 2006, 0:00



Fondul Monetar International (FMI) considera ca majorarea pretului locuintelor din tarile aflate in curs de dezvoltare, precum Romania, poate face sistemul financiar mai vulnerabil.

Aceasi temere a fost exprimata recent si de catre oficialii Bancii Nationale a Romaniei, care au criticat supraevaluarea caselor pe piata imobiliara autohtona.

Intr-un raport emis recent, FMI arata ca majorarea rapida a creditului pentru populatie poate determina si cresterea preturilor imobilelor.

Aceasta conduce la majorarea garantiilor solicitate si poate provoca anumite crize (daca apar scaderi ale preturilor supraevaluate ale proprietatilor).

Tarile in curs de dezvoltare cu un nivel ridicat al deficitului de cont curent, cum ar fi Romania, sunt vulnerabile in fata riscurilor asociate cresterii semnificative a creditelor atrase de sectorul privat, apreciaza FMI.

"Riscurile pot fi accentuate de aparitia unor factori negativi, cum ar fi o crestere a dobanzilor peste estimari, ceea ce ar duce la aparitia unor probleme de rambursare si refinantare a datoriilor", sustin specialistii Fondului.

Ponderea creditului pentru gospodarii in volumul total al imprumuturilor acordate sectorului privat din Romania se plasa, la finele anului 2005, aproape de 70%, peste nivelul mediu inregistrat in statele emergente, de 38,9%, se consemneaza in documentul FMI.

La finele anului 2005, soldul creditelor contractate de gospodarii era de circa 8% din PIB, sub nivelul mediu inregistrat in statele emergente, respectiv 12,1%.

In ceea ce priveste imprumuturile pentru locuinte, acestea reprezentau circa 25% din creditul pentru populatie la finele anului 2005, sub media de 27,9% a statelor in dezvoltare din Europa.
Integral in Romania Libera








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


76 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by