Presedintele Basescu se mentine de trei luni in topul celor mai mediatizate personalitati politice din emisiunile de stiri radio si TV, se arata intr-un raport realizat de CNA. Monitorizarea a fost realizata in perioada 1-31 august si a avut drept scop verificarea respectarii regulei celor trei treimi.

Posturile TV monitorizate au fost TVR 1, TVR 2, Antena 1, Antena 3, Pro TV, Realitatea TV, B1 TV, National TV si OTV iar cele de radio: Romania Actualitati, Europa FM, Info Pro, Radio Total si Mix FM.

Numai in luna august, presedintele Basescu a aparut de 144 de ori la stirile TV, ceea ce inseamna aproximativ o ora si jumatate de prezenta pe ecrane si de 50 de ori in stirile radio, cumuland peste 32 de minute.

Traian Basescu este urmat, in clasamentul celor mai mediatizate personalitati politice, de premierul Tariceanu si de Mona Musca.

In ceea ce priveste formatiunile politice cel mai mediatizate in emisiunile de stiri, clasamentul pe TV este dominat de Alianta D.A., cu 55% din durata totala a interventiilor politice, urmata de PSD, cu 20%, PC cu 12%, PRM cu 6% si UDMR cu 4%.

In ceea ce priveste respectarea regulii celor trei treimi, TVR 1 a rezervat cel mai mult spatiu majoritatii politice (46%), urmata de autoritatea publica centrala (35,5%) si opozitia parlamentara (18%).

Antena 1 a difuzat interventii ale majoritatii parlamentare in proportie de 60%, restul spatiului fiind distribuit opozitiei (27%) si autoritatilor publice (12%).

Realitatea TV a rezervat 43 de procente pentru majoritate, 29 pentru opozitie si 27 pentru autoritatile publice. Pro TV a difuzat interventii ale majoritatii in proportie de 39%, fiind urmata de opozitie cu 34% si de autoritatile centrale cu 26%.