Menajeria de pe sticla ne ofera zilnic motive sa devenim dependenti de televizor. Acolo gasim toate explicatiile pentru ceea ce ni se intimpla, acolo, minti luminate (macar de reflectoarele din studio) ne poarta ba pe culmile disperarii eurosceptice, ba prin depresiunile adinci ale optimismului integrarii.

S-a constatat, de mai multa vreme, ca sintem o tara de analisti. De la analistii militari la cei media, de la analistii culturali la cei sportivi, toti se straduiesc sa ofere intelegerii noastre reperele adevarului absolut. Revolutia din ’89 a deschis portile celei mai mari calificari la locul de munca.

Redactiile ziarelor, dar si maidanele de tot felul au devenit centre de certificare pentru analistii nostri de azi. Ei duc, acum, in fiecare seara, poporul roman la analiza. Ei isi etaleaza acum competente pe care, atunci, dictatura i-a silit sa le ingroape in locuri tainice, in cariere greu de suspectat ca ar adaposti viitori analisti democrati.

Ce conteaza ca ai la baza facultatea de constructii, principalul e ca ai devenit un analist beton. Ai inventat gaina care naste pui vii, esti tatal analistilor! Spui niste „atrocitati vioaie“, vorba cuiva, inseamna ca faci rating. Faci rating, asta iti da un abonament de invitat permanent. Si uite asa se dezvolta cercul vicios al analistilor permanenti.

Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc. Nu despre masa supradimensionata a analistilor, ci despre doua cazuri aparte, ambele din aceeasi specie. E vorba despre analistii care sustin, implicit sau explicit, ca lucrurile nu merg bine in tarisoara noastra pentru ca nu s-a apelat la ei. Sau, daca s-a apelat si li s-a dat un post, au fost indepartati din structurile puterii prea repede.

Nici nu stiu cu cine sa incep, ordinea alfabetica nu ma ajuta, ambii au numele de familie Stan, ambii au prenumele incepind cu litera V. Voi incepe cu Valerian Stan, vi-l mai amintiti, poate. El e retinut in istoria extrem de recenta prin sintagma „scandalul Valerian Stan“. Asa se vorbeste la scolile de stiinte politice despre acest fost amploaiat guvernamental.

E un fost ofiter care a trecut prin CADA, apoi s-a lipit de Alianta Civica (acolo l-am cunoscut, facea niste tabele), a ajuns si sef al Corpului de Control al Guvernului, a trecut si pe la GDS, daca nu ma insala memoria. Cam de peste tot a fost dat afara. Peste tot intra in razboi cu tot sistemul.

Ce sa-i faci, meteahna de militar! Singurul loc in care Valerian Stan nu a miscat in front, dovada ca a ajuns capitan, a fost armata socialista. Dat afara si de pe la ziarele prin care-si varsa necazul si frustrarile, Valerian Stan s-a refugiat in Statele Unite, unde-si continua razboiul sau cu toata lumea, mai ales cu societatea civila din Romania. Ceea ce, de asemenea, e cumva natural pentru un ofiter!

Celalalt e Valentin Stan, omul cu laptopul. Un analist de politica interna si externa combinat cu un iluzionist care scoate risete neasteptate din orice context. Toate nenorocirile noastre, toate greselile geostrategice, toate gafele diplomatice, reale sau scoase din laptop, comentate in tandem cu Ion Cristoiu, au, de fapt, o singura explicatie.

Ele sint cauzate de faptul ca domnul Valentin Stan nu este nici macar secretar de stat in MAE. El ne-ar fi putut salva. El detine adevarurile ultime, bine stocate in laptopul fermecat.

Daca ar fi fost rasplatit pentru lupta pe care a dat-o de o anumita parte a baricadei pina la ultima alternanta democratica a puterii, Valentin Stan si-ar fi purtat laptopul prin alte parti si ar fi ris pe neasteptate, din te miri ce, in fata delegatiilor straine sau pe la receptii simandicoase prin cancelariile lumii.

Cred ca alaturarea celor doi intr-o emisiune ar fi producatoare de rating. Ofer aceasta idee gratuit Antenelor. Stan si Stan ar fi o formula exploziva, cu dese schimbari de tonalitate. Gravitatea lui Valerian Stan, usor scrisnita, cu o exprimare avind inca accente cazone, ar alterna cu brustele euforii (fortate) ale omului cu laptopul.

Tonul inchizitorial al unuia s-ar vedea prins in hora cu bascalia absconsa a celuilalt. Acest tandem original ar bate chiar si senzationalele emisiuni ale televiziunii-garsoniera OTV.

Sa ridem cu Stan si Stan, sa facem haz de necaz. Asta ar fi o buna terapie intr-o bacoviana tara trista, plina de umor.