Patronul de la Golden Blitz si un sponsor al PSD au cisigat licitatia pentru autostrada Bucuresti-Ploiesti

de G.I.     HotNews.ro
Vineri, 15 septembrie 2006, 0:00


Foto: MixMedia.ro

Greii firmelor romanesti de constructii rutiere au reusit sa invinga mai multe nume prestigioase din domeniu si sa cistige licitatia pentru constructia tronsonului de autostrada Bucuresti-Ploiesti. Consortiul, format din firmele Euro Construct Trading '98, Spedition UMB, PA&CO International si Comaxa, a fost ales pentru ca a avut cea mai mica oferta de pret.

Euro Construct este firma lui Dan Besciu si Sorin Vulpescu, patronii restaurantului Golden Blitz, in timp ce Spedition UMB este detinuta de Dorinel Umbrarescu, sponsor al PSD.

"Licitatia a fost castigata de acest consortiu romanesc, care a obtinut cel mai mare punctaj, in parte si datorita pretului redus cerut, de circa 200 milioane de euro", a declarat vineri ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

Lucrarile se vor desfasura pe tronsonul Moara Vlasiei (km. 19,5) - Ploiesti, deoarece traseul stabilit initial pana la Moara Vlasiei ar putea fi schimbat.

La licitatia pentru proiectarea si construirea primului tronson al autostrazii Bucuresti - Brasov, pe langa consortiul format din cele patru firme romanesti, au mai mai depus oferte si austriecii de la Strabag (oferta financiara de 251 milioane de euro), francezii de la Vinci (273 milioane de euro) si compania maghiara Vegyepszer (231 milione euro).

"Punctajul cel mai mare a fost acodat pentru pret - 60 de puncte, 10 puncte fiind acordate pentru calitatea proiectarii si executiei, 10 pentru durate executiei si 20 de puncte pentru caracteristicile tehnice. Consortiul romanesc a reusit sa acumuleze 96,4 puncte, fata de 90,3 puncte Vegyepszer, 87,8 - Strabag si 83,9 - Vinci", a mai spus Radu Berceanu.

Potrivit ministrului Transporturilor, lucrarile pentru constructia tronsonului de autostrada Bucuresti-Ploiesti vor incepe in luna martie a anului viitor si vor fi finalizate in 2009.

Tronsonul Bucuresti-Ploiesti face parte din autostrada proiectata sa ajunga pina la Brasov. Aceasta va fi impartita in cinci tronsoane, iar patru dintre ele urmeaza a fi licitate in acest an. Valoarea totala a lucrarilor este estimata la aproximativ 1,6 miliarde de euro.

Compania Euro Construct Trading '98 este una dintre firmele lui Dan Besciu si Sorin Vulpescu, patronii de la restaurantul “Golden Blitz” si apropiati ai presedintelui Traian Basescu.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, aflata in coordonarea Ministerului Transporturilor, a incredintat firmei lui Dan Besciu si Sorin Vulpescu, doar anul trecut, noua contracte in valoare de circa 14,3 milioane de euro.

Printre altele, Euro Construct si alte doua firme au obtinut in vara acestui an contractul pentru reparatia unui tronson din autostrada Bucuresti - Pitesti, in valoare de 30 de milioane de euro.

Alaturi de alte cinci firme, Euro Construct a mai castigat, in 2005, o licitatie pentru intretinerea celor o suta de artere principale ale municipiului Bucuresti pe o perioada de cinci ani, in baza unor contracte cu o valoare cumulata de 106 milioane de euro.

Compania Spedition UMB este controlata de omul de afaceri Dorinel Umbrarescu, un apropiat al "aripii moldovene" a PSD. Dupa ce in timpul guvernarii social democrate a obtinut majoritatea contractelor de reparatii sau constructii de drumuri din Moldova, anul trecut firma a inregistrat o scadere de aproximativ jumatate a afacerilor ajungand la afaceri de 50 de milioane de euro.

Potrivit Ministerului Finantelor, in 2004 compania a avut o cifra de afaceri de 102 milioane euro si un profit net de 15 milioane de euro.

Din consortiu mai face parte si firma PA&CO International, detinuta de Costel Casuneanu, un alt apropiat al PSD din Moldova. Pe langa cele trei companii, din consortiu mai face parte si o firma de proiectare din Vaslui, Comaxa.

Chiar daca cele doua mari companii din actualul consortiu care a castigat licitatia nu au avut pina acum multe lucruri in comun, acest lucru nu le-a impiedicat sa faca o alianta pentru constructia autostrazii Bucuresti-Ploiesti.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


147 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    grupurile de interese exista... (Sâmbătă, 16 septembrie 2006, 13:50)

    ddd [anonim]

    ...sunt cat se poate se reale si castiga multi bani de la bugetul de stat, acest uger bun de muls al economiei romanesti.
    Mai tine cineva socoteala la a cata licitatie castigata se afla Euro Construct?
    Basescu in impartialitatea lui de presedinte nu zice ni'k?
  • 0 (0 voturi)    
    licitatii (Sâmbătă, 16 septembrie 2006, 15:00)

    Florin [anonim]

    Ca participant direct in diferite licitatii, la unele am si castigat parti din ele, doresc fie desfiintarea acestor simulacre ordinare (la fel ca si porcaria cu 3 oferte!) fie introducerea conditiei obligatorii ca firmele participante sa faca dovada unor lucrari de avengura efectuate si in alte tari decat in "frumoasa si fascinanta romanie!". Ne furam singuri caciula cu aceasta regula tampita "PRETUL CEL MAI MIC" Nu domnilor guvernanti, noi nu vrem solutii de complezenta (sau cel putin eu) ci vrem lucrari de durata cu care sa ne mandrim in fata europenilor! Schimbati-va odata mentalitatea asta tampita! (Domnule Berceanu ce bine era daca va duceati dracului in occident cu deltaplanul acela! - scapam si noi de furaciunile acestea de compensari pe care le-ati introdus si pentru care nimeni nu va "intreaba" nimic. Ce bine ar fi daca cineva, candva de la pachet ar incepe sa cerceteze toata aceaste megaescrocherie facuta pe banii firmelor de stat si particulare pentru propasirea unora!).
  • 0 (0 voturi)    
    cel mai mic pret? (Sâmbătă, 16 septembrie 2006, 19:35)

    strungaru [anonim]

    Ati uitat domnilor sa spuneti cati oameni vor lucra la aces mega proiect. ca fiind firme romanesti probabil 2 vor munci, 3 vor sta sa fumeze, 4 vor fura ciment, alti 4 vor fura nisip si asa mai departe. O fi ieftin....intrebarea e daca merita. Mai lasati-ne cu motivul "cea mai ieftina oferta"....spuneti-ne verde in fata care e raportul calitate/pret al acestei oferte. Si care era raportul calitate/pret al celorlalte oferte
  • 0 (0 voturi)    
    tot licitatii (Sâmbătă, 16 septembrie 2006, 20:27)

    Florin [anonim]

    Am uitat sa adaug un fapt despre care nimeni nu vorbeste iar eu sunt convins a asa este de foarte multi ani. In Romania nu exista opozitie!! Indiferent cine este in "opozitie" isi continua afacerile cu partenerii fara probleme (vezi lista "CONSORTIULUI CASTIGATO"!. Si unde mai puneti uramtoarul fapt: habar nu am avut pana acum despre cea proiectant! Oare stiu nemtii, italienii, francezii sau amerianii unde sunt ei mai buni proiectanti de autostrazi din Europa?! Ei bine.... la VASLUI!!!!!!!!! Bravos natie, halal sa-ti fie!
  • 0 (0 voturi)    
    suntem prosti ca-nchidem ochii (Duminică, 17 septembrie 2006, 9:43)

    unul [anonim]

    chiar nu se sesizeaza nimeni la astfel de manarii?? tot euro construct a "castigat" licitatia pentru Podul Grant si ati vazut ce-a iesit. Si pentru Bd Poligrafiei tot ei, in consecinta acum e inchis pentru reparatii. Tot Euro COnstruct a "castigat" licitatiile de pana acum pentru Autostrada Buc-Pitesti si niciodata nu s-a putut circula fluent mai mult de 3 luni de zile!!!!!!
    Rusine sa le fie celor in masura sa analizeze astfel de "afaceri"!
  • 0 (0 voturi)    
    Licitatie (Duminică, 17 septembrie 2006, 9:46)

    unul [anonim]

    Data viitoare, daca ma stradui, o sa castig licitatia pentru reparatiile autostrazii Bucuresti-Plooiesti, fara sa am firma de constructii. Toate licitatiile in Romania sunt sau pot fi cumparate, datorita onestitatii celor care ar trebui sa supravegheze buna gospodarire a banilor publici = ai nostri!
  • 0 (0 voturi)    
    interesul poarta fesul (Duminică, 17 septembrie 2006, 19:39)

    pricinosu [anonim]

    Chiar nu are nimeni grija de interesul national?
    Toate investitiile mari sunt subiecte de scandal.Vezi autostrada Pitesti-Bucuresti,asfalarile si bordurile dsin Bucuresti...etc.
    Este un scandal urias victoria firmei Euroconstruct,un nimeni tehnic,in fata unor firme ca Strabag sau daVinci,cu zeci de ani de succese,in toata Europa.
    Halal sa ne fie!
  • 0 (0 voturi)    
    Pot sa depuna contestatie (Duminică, 17 septembrie 2006, 21:39)

    Jiu [anonim]

    in termenul legal. Dar nu vor depune, pentru ca licitatia e perfect legala (Art. 39, alin. 1, 2 si 3 din OUG 60/2001 privind Achizitiile publice).

    La campania anterioara de presa - pentru ca numai campanii sunt - Cotidianul a facut acelasi lucru: a insinuat ca licitatia nu a fost legala, ca firma Alpine-Austria va face contestatie, iar cand alte ziare au publicat ca Alpine avea intarziere 6 luni la DN1 iar in Austria fusese prinsa ca a dat spaga pentru obtinerea de contracte - nu au mai publicat.

    Si nici faptul ca Alpine nu a contestat nici o licitatie. Asta e regula de aur a dezinformarii: sa nu se afle nimic din ziare !
  • 0 (0 voturi)    
    INCREDIBIL - pret 60p iar calitate 10p (Marţi, 19 septembrie 2006, 12:37)

    doru [anonim]

    ... oameni buni!!! Treziti-va!!!!!!!!
    ... sunt o persoana care in tot ce face si in tot ce achizitioneaza ia in considerare raportul calitate pret si nicidecum doar pretul. Se mai intampla cateodata ca un lucru scump sa fie prost dar lucrurile ieftine sunt 90% de calitate indoielnica. Suntem penibili! Ar fi interesant de vazut daca cei care au atribuit lucrarea "consortiului romanesc " gandesc la fel: decat sa-mi pun in baie o gresie buna si rezistenta la pretul de 50RON/ mp folosesc una turceasca, slaba si inegala pt ca costa 17 RON/mp. Cam asta s-a intamplat aici...
    ... cei care mai urmaresc Discovery si NAT Geografic au vazut unele reportaje cu mega constructii realizate de VINCI si STRABAG in lumea asta. Bine ca VINCI lucreaza si peste ocean dar la noi nu are loc.... Parerea mea e ca diferenta de pret reflecta in mod direct diferenta de calitate!!!!
    ... daca pretul conteaza de 6 ori mai mult decat calitatea la noi la romani, atunci nu mai avem nimic de spus si nu vom mai avea voie sa comentam peste cativa ani cand ori nu va fi gata la timp autostrada, ori va fi la standarde "moldovenesti"...
    ...so, that's it!!!

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by