Alegatorii din Transnistria, regiune separatista pro-rusa sunt chemati, duminica, sa se pronunte prin referendum fie pentru independenta acestui teritoriu si intrarea in cadrul Federatiei Ruse fie pentru ramanerea ei ca parte a Republicii Moldova.

Referendumul nu este recunoscut de comunitatea internationala care, de altfel, nu a trimis niciun observator in regiune.

La urne sunt asteptati 393 000 de alegatori, potrivit datelor oficiale. Circa sapte mii de persoane care nu se pot deplasa si-au exprimat deja optiunea saptamana aceasta, de marti pana sambata, a anuntat Comisia electorala centrala citata de AFP.

Urnele se vor inchide la ora locala 20.00 ( 17 GMT) iar rezultatele oficiale vor fi facute publice luni dimineta. Acestea nu vor fi insa recunoscute international. Rusia este singura tara care a declarat ca va cere recunoasterea acestei consultari ca fiind expresia vointei unui popor.