Senatorii vor sa modifice legea de functionare a Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). In timp ce partidele la putere ar dori sa incrimineze pe toti angajatii si colaboratorii Securitatii, formatiunile opozitiei ezita sa sprijine aceasta initiativa pe motiv ca ar duce la situatii de incalcare a drepturilor omului.

PSD, PRM si PC incearca sa taraganeze dezbaterile asupra ordonanatei de urgenta privind modificarea CNSAS. Social-democratii si-au declarat, marti, opozitia asupra eliminarii sintagmei de „politie politica” si publicarea, in Monitorul Oficial, a listei cu ofiterii si subofiterii securitatii care au activat inainte de 1989.

Ordonanta de urgenta privind modificarea Legii 187 din 1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica s-a aflat, marti, pentru a doua saptamana consecutiv, pe ordinea de zi a Comisiei juridice si de drepturile omului a Senatului.

La prima dezbatere a comisilor din Senat pe modificarea legii CNSAS, senatorii opozitiei s-au opus modificarilor pe motiv ca sunt incalcate drepturile fundamentale ale omului.

"Nu ne este teama ca se incerca largirea ariei de verificare a celor care au colaborat cu securitate sub diverse aspecte. Nu suntem de acord cu eliminarea sintagmei de politie politica decat in cazul in care se va specifica clar in lege daca intra in aceasta categorie si atributiile de serviciu pe care anumiti angajati ale institutiilor le aveau.

Noi consideram ca trebuie sa se delimiteze aceste atributii de serviciu care constau in scrierea unui raport de activitate pentru institutia la care lucra.

Acest raport ajungea in mod sigur si la securitate. Asta nu inseamna ca angajatul respectiv era colaborator al securitatii" a explicat senatorul PSD, Serban Nicolae.

Consilierul primului-ministru pe probleme de securitate, Marius Oprea, i-a acuzat, pe senatorii opozitiei ca "s-au coalizat in a apara Securitatea si structurile ei", el parasind dezbaterile din comisiile Senatului la ordonanta de urgenta privind accesul la propriul dosar.

Totodata, Oprea a declarat ca este posibil ca executivul sa promoveze un nou act normativ pentru ca, "daca ne integram cu securitatea in frunte, am pierdut batalia".

"Senatorii opozitiei iau in brate securitatea cu toata structura ei dinanite de 89. Imi pare rau, dar mi-e teama, vazand aceste dezbateri, ca operatiunea de deconspirare a securitatii poate fi anulata. Securitatea a mai castigat o batalie", a declarat Oprea.

Pe de alta parte, nici democratii nu sunt prea incantati cu propunerile facute de liberali. Conform unor surse din interiorul PD, citate de HotNews.ro, in ciuda declaratiilor facute la iesire de la sedinta Coalitei, luni seara, democratii nu au fost de acord cu eliminarea sintagmei de politie politica si nici cu publicarea listei ofiterilor de securitate.

La insistentele liberalilor, PD a acceptat in cele din urma, mizand pe faptul ca la comisile parlamentare vor fi intampinate probleme si se vor aduce modificari ordonantei de Guvern.

Modificarile aduse de guvern, vor fi sustinute prin amendamente de catre senatorii liberali.

In ordonata de Guvern este introdusa si o modificare care vizeaza ca deciziile de colaborare date de CNSAS, cu numele, prenumele si numele conspirativ, precum si faptele calificate ca fiind de natura sa incalce drepturile si libertatile fundamentale ale omului sa fie publicate in Monitorul Oficial, iar in cazul in care se constata o neconcordanta intre declaratia pe proprie raspundere si

apartenenta ca ofiter, ofiter acoperit, subofiter sau colaborator si rezultatul verificarii, publicat in Monitorul Oficial, CNSAS poate sesiza Parchetul General.

O alta noutate prevazuta in actul normativ este ca orice cetatean roman, presa, ong-urile si partidele politice au dreptul sa fie informate in legatura cu calitatea de ofiter, ofiter acoperit, subofiter ori colaborator al securitatii, cu prioritate asupra candidatilor la alegerile prezidentiale si a persoanelor care ocupa o serie de functii de alese si numite.

Conform documentului, acestea au obligatia sa dea declaratii pe propria raspundere atat privind colaborarea cu securitatea, cat si privind apartenenta sau neapartenenta ca ofiter, ofiter acoperit sau subofiter al securitatii.