Bursele din Statele Unite au inregistrat marti un declin dupa ce compania Yahoo si-a exprimat temerile ca rezultatele financiare din cel de-al treilea trimestru al anului fiscal vor fi sub jumatatea intervalului ultimelor prognoze.

Astfel, Susan Decker (Chief Financial Officer al companiei) a declarat la o conferinta media organizata de Goldman Sachs ca “in ultimele saptamani se constata o slabiciune” a veniturilor generate de reclamele online din zona serviciilor financiare si a sectorului auto.

Piata nu a putut ramane indiferenta la aceste afirmatii si investitorii au trimis ordine “Sell” catre brokeri, cotatiile companiei Yahoo inregistrand minime intra-day in jurul valorii de 25 de dolari, adica peste 13% in zona rosie. Nici restul actiunilor din sector nu au putut scapa de influente: atat Google cat si Ebay au scazut 2,62% respectiv 3,32%.

Scaderile au fost accentuate si de anuntul companiei media Dow Jones care a avertizat investitorii ca profiturile vor fi mai mici decat estimarile. Ca urmare, o serie intreaga de case de brokeraj (printre care Merrill Lynch, Prudential si Deutsche Bank) au redus taget-urile de pret ale cotatiei companiei.

Actiunile Dow Jones au inchis sesiunea la 32,79 dolari, adica -3,19% fata de inchiderea precedenta.

Indicii pietelor de capital au fost de asemnea afectati, inregistrand scaderi destul de accentuate dar au recuperat pe final o mare parte din terenul pierdut. Singurul indice care a ramas relativ mult in zona rosie a fost Nasdaq100: -0,68% la 1.621,07 puncte.