Rodica Culcer remarca incapacitatea constata ca partidele romanesti nu invata nimic despre democratia interna din experientele Occidentului.

In ultimii ani ai guvernarii conservatorilor din Marea Britanie, prim-ministrul John Major s-a plans odata unor jurnalisti fara sa stie ca pe undeva ramasese si o camera de televiziune pornita: „As putea guverna fara probleme, dar am 12 ticalosi (bastards) care imi fac tot timpul dificultati”.

Intr-adevar, ultimii ani ai celei mai recente guvernari conservatoare, care s-a incheiat in 1997, au fost distrusi de disensiunile interne, iar cei 12 parlamentari conservatori votau aproape constant impotriva propriului guvern. Fenomenul se repeta de doi ani si in cadrul Partidului Laburist, aflat acum la guvernare.

Un grup de 20-25 de parlamentari laburisti isi exprima pe fata dezacordul cu politica premierului Tony Blair.

Am dat exemplele de mai sus pentru a demonstra ca disensiunile din interiorul partidelor sunt un lucru firesc intr-o democratie consolidata. Ar trebui adaugat aici si faptul ca nici prin gand nu le-a trecut lui John Major sau lui Tony Blair sa-i excluda pe cei care-i critica public si care voteaza impotriva conducerii.

Cei doi si-ar fi dorit desigur sa-i exileze pe „ticalosi” pe o insula pustie in Oceanul Indian, dar inghit in sec si accepta regulile jocului democratic. Nu o fac doar din principiu, ci si pentru ca stiu ca nu-i avantajeaza cu nimic sa fie perceputi ca intoleranti si razbunatori, chiar daca dreptatea este de partea lor. Regulile democratiei adevarate sunt adesea incomode.

Reversul medaliei este ca disensiunile adanci din interiorul partidelor si coalitiilor sunt aproape intotdeauna un preludiu al destramarii sau al esecului electoral. Conservatorii au pierdut la scor alegerile din 1997 din cauza conflictelor interne (nu in ultimul rand pe tema Uniunii Europene), iar laburistii nu se simt nici ei prea bine acum.

Cota lor in sondaje este in scadere constanta. Este deci usor de inteles de ce liderii de partide ar dori sa scape de carcotasi. Riscul unei epurari este insa si el foarte grav, din motivele pe care le enumeram mai sus. Concluzia trista a acestei istorii este ca, orice ar face, liderul unui partid bantuit de disidente nu prea are cum sa castige. Trebuie mult tact si intelepciune pentru a trece peste astfel de momente.

Ca sa revenim pe meleagurile noastre, putem incerca sa intelegem intr-o lumina pragmatica recomandarea formulata miercuri de PNL Bucuresti privind excluderea lui Theodor Stolojan si a lui Valeriu Stoica. Amandoi au criticat pe fata conducerea partidului si vor continua s-o faca. Ce rezolva insa excluderea lor?

In primul rand, cei doi pierd vizibilitate din momentul in care se situeaza in afara partidului, caci potentialul lor de a rasturna actuala conducere se reduce semnificativ. Ca atare, nici televiziunile nu se vor mai ocupa prea mult de ei. Si totusi, intelepciunea recomandarii emise de PNL Bucuresti poate fi pusa sub semnul intrebarii.

Nu stim in ce masura a fost calculat efectul asupra imaginii partidului, care ar putea fi afectata de perceptia ca PNL ar fi un partid care-si repudiaza doi fosti presedinti si care nu accepta dezbaterea interna.

Nu stim, este drept, in ce masura aceasta perceptie va exista, dar sigur dezbaterea interna din PNL va avea de suferit prin eliminarea a doua personalitati cu capacitati intelectuale incontestabile.

Liberalii ar putea privi cu coada ochiului la PSD daca vor sa vada ce se intampla cu un partid in care dezbaterea, confruntarea de idei, a fost sufocata de obsesia puterii.

Astazi, la doi ani dupa alegeri, PSD rateaza cu brio sansa reformarii interne pentru ca nici macar in al 13-lea ceas nu este capabil sa discute deschis despre idei si programe politice si se lasa macinat de rivalitatea dintre tabere - o rivalitate care risca, de altfel, sa-l distruga.

Nici linistea si aparenta armonie care domnesc in Aleea Modrogan nu sunt de bun augur pentru democratie. Sa nu existe chiar nicio controversa pe tema reorientarii ideologice a partidului, devenit popular din social-democrat fara sa verse o lacrima, este de-a dreptul catastrofal.

Asadar, de la dreapta la stanga, pe verticala si pe orizontala, politica romaneasca se dovedeste profund marcata de un deficit de democratie in planul dezbaterii de idei. De la disperarea manifestata pentru a pune capat unor dezbateri demolatoare la linistea mormantala asupra unor probleme fundamentale, partidele politice romanesti ofera un spectacol trist. Ce spun eu trist? De-a dreptul penibil!