Banca Nationala a Romaniei (BNR) a stabilit conditii mai restrictive pentru creditarea populatiei, prin includerea in plafonul pentru evaluare a bonitatii clientilor a tuturor costurilor aferente imprumuturilor atrase de persoanele fizice, inclusiv contractele de leasing financiar.

Banca centrala a modificat si completat Norma 10 / 2005 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice. Noile prevederi, stabilite prin Norma BNR 20 / 2006,?vor intra in vigoare in termen de o luna de la publicarea in Monitorul Oficial, respectiv de la data de 22 septembrie.

Leasingul financiar - in categoria creditelor de consum

Principala modificare vizeaza includerea in angajamentele totale de plata lunare ale persoanelor fizice, pe langa principal si dobanda, si a altor costuri care decurg din contractele de credite, reprezentand toate cheltuielile pe care solicitantul trebuie sa le suporte pentru acordarea si derularea fiecarui imprumut.

O alta modificare adusa de actul BNR este includerea leasingului financiar, cea mai frecventa forma de leasing in Romania, in categoriile creditelor de consum si imobiliare.

Angajamentele totale de plata - maximum 40% din venituri

Norma BNR mentioneaza ca aceste reguli se aplica si in cazul institutiilor financiare nebancare romane sau sucursale ale celor straine, inscrise in Registrul general tinut de BNR.

"La evaluarea bonitatii solicitantului se va avea in vedere ca angajamentele totale de plata lunare, ale solicitantului si ale familiei acestuia, respectiv principalul, dobanda si orice alte costuri decurgand din contractul de credit, indiferent de creditor, inclusiv din creditul a carui acordare se solicita, sa reprezinte cel mult 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului si, dupa caz, ale familiei acestuia", stabileste norma publicata la 22 septembrie.

In plus, trebuie indeplinite alte conditii, in functie de destinatia noului credit solicitat, respectiv credit de consum sau credit imobiliar.

Integral in Gandul