Kosovo: Un sat de vanzare

de     Balkan Investigative Reporting Network
Miercuri, 27 septembrie 2006, 0:00



Fara locuri de munca pentru tineri si fara siguranta zilei de maine in ce ii priveste pe batrani, nu e de mirare ca, in Kosovo, sate intregi locuite de sarbi sunt disponibile pe piata. Un reportaj de Igor Milic publicat de Reteaua Balcanica de Investigatii Media.

Mirko Milic, un sarb in varsta de 60 de ani din satul Bresje, la 10 km de Pristina, isi aprinde tigara resemnat, ferindu-si ochii de soare.
Barbatul sta pe o banca in fata magazinului sau modest, de fapt o casa neterminata cu o intrare ingusta. Tocmai face o pauza de la vanzarea de paine si de alimente, pe care le cumpara, in cea mai mare parte, din Serbia.

Cativa metri mai departe, in fata unui supermarket recent construit, un grup de tineri albanezi sta sub o umbrela savurand bauturi si distrandu-se.

Bresje este un sat cu populatie mixta. Cu un an in urma gazduia 160 de gospodarii sarbe.

Dar, dupa revoltele anti-sarbe din martie 2004, care au dus la pierderea increderii minoritatii sirbe intr-un viitor in Kosovo, vecinii lui Milic au inceput sa paraseasca regiunea.

Satui de nesiguranta, somaj si de greutatile zilnice, sarbii din Bresje si din Kosovo Polje isi vand proprietatile si pleaca in cautarea unei vieti mai bune.

Nu mai putin de 40 dintre cele 160 de case din Bresje au fost vandute din 2004 incoace, iar satenii spun ca alte 20 sunt acum de vanzare. Unii spun ca aproape toate casele sarbe din sat sunt disponibile, in asteptarea cumparatorilor, cel mai probabil albanezi.

In timp ce inchide magazinul pentru a merge acasa, Milic spune: „Toate casele sunt de vanzare. De fapt, intregul sat e de vanzare.”

Nu e niciun secret faptul ca fiecare satean si-ar vinde bucuros proprietatea daca ar primi o oferta destul de buna din partea unui cumparator albanez, spune el.

Bresje apartine de Kosovo Polje, o localitate aflata la aproximativ doi kilometri. Acum, acesta aproape s-a lipit orasului Pristina, insa inainte de conflictul din Kosovo din 1990 era un sat bogat si cu o populatie predominant sarba.

Sarbii din Bresje ar trebui sa isi rezolve problemele administrative si de sanatate la Kosovo Polje. Insa, dupa ce populatia albaneza a crescut numeric, acestia prefera sa mearga in enclava sarba Gracanica pentru documente si asistenta medicala.

Sarbii merg la Gracanica si pentru comert, nu numai pentru ca este mai sigur, ci si din motive financiare. Majoritatea inca folosesc dinari sarbesti si nu au euro, bani pe care albanezii din Kosovo i-au folosit de la schimbarea regimului din 1999.

„Nu indraznesc sa merg la Kosovo Polje,” explica Milic. „Dar chiar si daca as indrazni, nu am euro cu care sa cumpar lucruri de la albanezi.”

Milic si sotia sa primesc 5.000 de dinari (aproximativ 60 de euro) ca alocatie din partea guvernului sarb si traiesc de azi pe maine ajutandu-se si de castigurile marunte de pe urma magazinului de alimente.

Totusi, acestia ar putea castiga mai mult daca ar accepta o alta oferta a guvernului din Kosovo, condus de albanezi. Aceasta oferta prevede beneficii lunare de aproximativ 35 de euro daca se inregistreaza la autoritatile locale din Kosovo.

Sarbii de aici refuza, insa, sa accepte, suspectand orice oferta ce implica recunoasterea guvernului albanez din Kosovo si de aceea prefera sa plee.

Pe de alta parte, nu doar casele sunt de vanzare in Bresje. Cele mai profitabile vanzari sunt cele care implica terenuri. La Kosovo Polje preturile se ridica la 10.000 de euro pe acrul de pamant (circa o jumatate de hectar).

Preturile sunt mai mari datorita apropierii de Pristina care se extinde repede multumita unei mase mari de populatie rurala care se muta aici, datorita apropierii de aeroport si a posibilitatii de afaceri in domeniul constructiilor.

Ramadan, un antreprenor albanez care detine mai multe restaurante in Pristina, spune ca terenurile din Bresje sunt deosebit de valoroase pentru ca pe acolo trece a doua artera de circulatie ca importanta din Kosovo, respectiv drumul dinspre Pristina spre Peje/Pec. Este, de asemenea, singurul drum care duce la aeroportul international al provinciei.

„As plati un pret bun pentru un teren decent din Bresje,” spune Ramadan, refuzand sa precizeze suma pe care ar fi dispus sa o ofere.

Preturile ridicate ii tenteaza pe sarbi sa vanda, banii permitandu-le sa isi cumpere proprietati mai mari in Serbia. Acolo, pretul mediu pe un metru patrat pentru o casa sau un apartament este de doar 500 - 2.000 de euro.

Milorad Mitrovic, lider al comunitatii sarbe din Bresje, spune ca satul nu este un loc minunat in care sa traiasca, insa precizeaza ca principalele motive pentru care se vand proprietatile nu sunt legate de lipsa sigurantei, ci de bani.

„Este vorba de bani si de interese personale,” spune Mitrovic. „Iar banii pe care ii poti obtine sunt mai mult decat ademenitori.”

Mitrovic locuieste in centrul satului, detinand un teren ingradit pe care creste pasari si alte animale domestice. Acesta mai are in posesie un grajd si utilaje agricole. El este liderul comunitatii sarbe incepind din 1993.

Mitrovic nu are nicio intentie de a-si vinde proprietatile. „E greu, dar intentionez sa raman aici,” spune acesta.

El nu are probleme cu albanezii. Dar, ca si majoritatea sarbilor, este dezamagit de activitatea misiunii ONU in Kosovo, UNMIK, si de Serviciul de Politie din Kosovo, KPS. „Nu reprezinta cine stie ce protectie pentru noi,” spune Mitrovic.

Furturile de utilaje agricole si de animale domestice au crescut in intensitate in ultima perioada, insa raman nesolutionate, adauga acesta.

In afara de astfel de probleme, sarbilor le este foarte dificil sa isi gaseasca locuri de munca, acest lucru fiind motivul principal pentru care pleaca tinerii. Ei se indreapta indeosebi spre nordul provinciei si, mai des, spre Serbia.

Doi dintre cei trei copii ai lui Mirko Milic invata la Belgrad. Doar al treilea ramane in Kosovo si lucreaza in Gracanica. „Copiii mei, tinerii in general, nu au sanse de angajare aici, asa ca pleaca,” spune el.

Putinii norocosi care au de lucru, muncesc pentru organizatii internationale din Pristina, Gracanica sau Mitrovica. Dar astfel de ocazii sunt rare.

Skender Zogaj, primarul albanez din Kosovo Polje, spune ca nu exista niciun fel de discriminare indreptata impotriva minoritatilor etnice in cadrul politicii de angajare in administratia locala.

Statisticile oficiale arata ca somajul ajunge la 80%, desi aici sunt incluse foarte multe persoane care lucreaza la negru.

Zogaj precizeaza ca 28 de non-albanezi lucreaza in administratia orasului, din aproximativ 100 de angajati.

„Biroul de forta de munca al municipalitatii nu are un program oficial de angajare de minoritati,” spune Zogaj. „Totusi, avem un memorandum de intelegere semnat de cele mai mari companii locale, care prevede angajarea a cel putin unui reprezentant al unei comunitati minoritare la fiecare cinci sau sase angajati..” Acest memorandum, spune Zogaj, a functionat foarte bine.

Primarul Zogaj spune ca relatiile inter-etnice din oras sunt exelente, afirmand ca revoltele din martie 2004 au avut un impact mic asupra Kosovo Polje si ca au fost opera „banditilor si ilegalistilor” care nu erau din regiune.

„Am creat aici o societate multiculturala si multi-etnica,” spune acesta, adaugand ca aceasta cultura a tolerantei nu se bazeaza doar pe reglementari, ci si pe bunavointa.

Zogaj declara ca nu au existat incidente de natura etnica in ultimii ani. „Oameni de toate nationalitatile traiesc, muncesc si calatoresc liberi in Kosovo Polje si fac asta de mai multi ani,” spune Zogaj.

In Bresje, viata de zi cu zi a satului pare normala. Se pare ca exista libertate de miscare, desi localnicii spun ca mai exista tensiuni, chiar daca sunt rare. Cu totii sunt constienti, spun ei, ca isi vor vinde casele si terenurile pana la urma.

„Vecinii mei sunt albanezi nou-veniti in sat,” spune Milorad Milic. „Ei locuiesc aici de patru sau cinci ani si nu pot spune nimic rau despre ei.”

Dar letargia si apatia domnesc peste sat. Cei mai multi sarbi din Bresje sunt varstnici si ii poti vedea stand in fata caselor si livezilor privind in departare, vorbind incet intre ei ca si cum ar astepta ceva.

„Credeti-ma, ma gandesc cu toata seriozitatea daca are rost sa inlocuiesc tiglele de pe acoperisul casei mele,” spune Milic. „Vecinii albanezi mai vechi imi spun, ‘Mirko, ce mai astepti? E mai bine sa iei ceva, cat de putin, decat deloc!’ Daca ar avea loc un nou 17 martie?”

Sarbii au inceput sa vanda in masa imediat dupa revoltele din 17 martie 2004, cand multimile albaneze au atacat scoala primara, dispensarul, posta si multe alte cladiri.

De atunci, sarbii si-au pierdut orice sentiment de siguranta. Ei spun ca incidentele si hartuirile au scazut doar pentru ca albanezii stiu ca sarbii vor pleca in curand.

„Aici are loc o purificare etnica tacita,” spune Milic cu voce scazuta.

In centrul satului, langa drumul principal este un semn „de vanzare” scris in albaneza, in fata unei case ai carei proprietari sunt Slavka Maksimovic, in varsta de 63 de ani, sora ei Desanka, de 69 de ani si fratele lor Sava, de 80 de ani.

Totul pare normal la suprafata - o gradina bine ingrijita cu gaste care alearga prin fata casei si o gradina plina cu legume.

Dar cei trei batrani se simt in nesiguranta in sat. „Ne-ar placea sa stam, dar toti vecinii au vandut si suntem inconjurati de albanezi,” spune Slavka.

„Lucrurile nu erau asa odinioara,” adauga Desanka. „Oamenii traiau impreuna fara probleme, dar in 1999 au venit foarte multi albanezi de peste tot din Kosovo, in special din Drenica si Podujevo.”

„Inca mai vin dar sunt diferiti de fostii nostri vecini si asta ne sperie,” adauga Desanka.

Numarul in crestere al caselor detinute in sat de albanezi nu este singurul motiv al plecarii sarbilor. In Bresje nu exista niciun spital sau dispensar, ceea ce este crucial pentru sirbi deoarece nu se simt in siguranta sa mearga la Kosovo Polje.

„Sufar de o boala la ochi si am nevoie de examinari medicale frecvente, insa nu e niciun doctor aici asa ca trebuie sa merg la Mitrovica sau Nis,” spune Slavka. „E extenuant la varsta mea.”

La 50 de metri mai departe, pe partea opusa a drumului, un semn mare scris in sarba atentioneaza „Caine rau”. Aici e intrarea locuintei lui Nebojsa Jovanovic.

Jovanovic, care ridica o capita de fan, spune ca nu va pleca niciodata din sat, orice s-ar intampla. „Nu am familie, in afara de fratele meu care locuieste cu familia lui in casa alaturata,” spune el. „Dar nu intentionez sa plec. Sarbii de aici au trait vremuri mai grele ca acestea.”

Nepotul sau a fost rapit in 1999, insa multumita reactiei familiei si a unor cautari bine organizate, acesta a fost gasit repede in Pristina.

Incidentul nu l-a facut sa se razgandeasca in privinta ramanerii, la fel cum nu au reusit nici incendierile recoltelor lui sau distrugerea casei in februarie 2000. „Au fost experiente oribile, dar voi ramane,” confirma Jovanovic.

Multi sateni cred ca guvernul sarb ar putea pune capat valului de vanzari prin infiintarea unui fond de rascumparare a proprietatilor sarbe.

In acest caz, spun acestia, statul sarb ar demonstra disponibilitatea de a ramane in Kosovo, ceea ce i-ar incuraja pe sarbii din regiune sa faca la fel.

Dar guvernul de la Belgrad nu doreste sa intreprinda astfel de actiuni. Momir Kasalovic, reprezentant al Centrului de Coordonare din Mitrovica, spune: „Nu sunt fonduri disponibile pentru achizitionarea de proprietati sarbe.”

Kasalovic adauga ca guvernul sarb a alocat fonduri substantiale pentru reconstructia infrastructurii, a centrelor de sanatate si de educatie, insa nu intentioneaza sa infiinteze o agentie imobiliara.

Nebojsa Jovanovic crede ca temerile in ceea ce priveste siguranta sunt principalul motiv al exodului sarb. Sarbii nu pot merge la camp din cauza atacurilor albanezilor. „Aproximativ 300 de hectare de pamant nu mai pot fi cultivate din cauza riscurilor de siguranta,” spune el. „Nu e de mirare ca oamenii pleaca.”

In acel moment, linistea rurala tipica este intrerupta de muzica. O masina mare, neagra, in care se afla mai multi tineri, ruleaza cu viteza redusa pe strada principala, muzica ce se aude din masina fiind folk albanez. Acest lucru are loc in mod frecvent in Bresje, iar localnicii spun ca mesajul este clar.

Igor Milic este jurnalist independent din Mitrovica. Traducere de Lucian Gavril.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


290 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by