Rusia a propus miercuri la sesiuna de la Soci a Organizatiei pentru Cooperare Economica in Marea Neagra (OCEMN) construirea unei autostrazi in jurul Marii Negre si imbunatatirea traficului naval in zona, potrivit agentiei ruse de presa Interfax.

‘’Ambele propuneri au fost aprobate. Sper ca acestea sa fie ratificate de ministrii de externe ai tarilor membre OCEMN pana la sfarsitul mandatului Rusiei in fruntea organizatiei’’ a declarat Igor Levitin, ministrul rus al transporturilor.

Proiectul propus de Rusia prevede constructia a 7.000 de kilometri de autostrada care va lega Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, Moldova, Romania si Bulgaria. Finantarea acesteia se va face din bugetele nationale ale tarilor membre si din imprumuturi de la Banca Europeana pentru Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltate si de la Banca Marii Negre care are sediul la Salonic.

Imbunatatirea traficului naval in zona Marii Negre implica simplificarea cooperarii dintre porturile administrate de statele membre OCEMN.

Din Organizatiei pentru Cooperare Economica in Marea Neagra fac parte Azerbaidjan, Armenia, Albania, Bulgaria, Grecia, Georgia, Moldova, Rusia, Romania, Turcia si Ucraina.