Daca am fi urmat recomandarile presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso, marti ne-am fi bucurat, miercuri am fi sarbatorit si de joi ne-am fi apucat din nou de treaba.
De bucurat insa nu am stiut sa ne bucuram, pe de o parte pentru ca am pierdut obisnuinta, iar pe de alta parte pentru ca nici oamenii politici, nici ziaristii nu reusesc sa iasa din morisca mistuitoare a disputelor politice interne.
Este adevarat ca jurnalistului ii sade bine sa fie critic la adresa autoritatilor, dar si mai bine-i sade sa fie onest.
Iar un minimum de onestitate ne obliga sa recunoastem faptul ca, pentru prima oara in ultimii 17 ani, Romania are un guvern apreciat in Europa, desi nu a cheltuit milioane de euro pentru a-si promova imaginea; ca, in ciuda disputelor feroce dintre liberali si presedinte, guvernul a reusit sa indeplineasca la un nivel satisfacator cerintele Comisiei Europene, astfel incat acum inaltii oficiali
europeni considera ca perceptia Romaniei in unele state a ramas in urma realitatii romanesti.
Este incurajator sa constatam ca Romania se prezinta mai bine decat rezulta din talk-show-uri, dar nu avem voie sa neglijam problemele de imagine pe care le mai avem in Europa, mai ales in Germania, tara in care Bundestagul nu este dispus sa ratifice
Tratatul nostru de aderare fara o cercetare amanuntita a garantiilor pe care le pot oferi guvernantii de la Bucuresti cu privire la rezolvarea problemelor ce raman monitorizate, in continuare, de Comisie.
Din aceasta perspectiva, ar fi catastrofal ca parlamentul sa continue sabotarea proiectului de lege privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate, punand guvernul in situatia penibila de a recunoaste ca nu a fost in stare sa-si indeplineasca un angajament important asumat in fata forurilor europene.
La definirea imaginii Romaniei in Europa vor contribui insa atat viitorul comisar european din partea tarii noastre, cat si parlamentarii pe care-i vom trimite la Strasbourg. Sarcina celor care-i aleg nu este usoara.
Candidatul roman la Comisia de la Bruxelles va trebui sa dea dovada de capacitati intelectuale deosebite si de o cunoastere temeinica a legislatiei europene si a domeniului de care se va ocupa.
Chestionarul la care trebuie sa raspunda inainte de a fi audiat de plenul Parlamentului European insumeaza cateva zeci de pagini, iar la audieri este singur in fata lumii, fara asistenti si fara dosare. Oricat de patrioti am fi, trebuie sa recunoastem ca nu avem prea multi candidati credibili pentru o asemenea proba de foc.
Cei trei mentionati pana acum de presa - Monica Macovei, Anca Boagiu, Leonard Orban - au competente europene in ochii nostri, dar nu au fost testati inca la un inalt nivel international, cu exceptia ministrului justitiei.
Este greu de crezut insa ca doamna Macovei va castiga sprijinul de care are nevoie atata vreme cat liberalii nu o agreeza, iar democratii nu o considera pe de-a intregul a lor.
Niciun guvern nu trimite la Bruxelles o persoana care nu-l reprezinta. In rest, cum domnul Orban este liberal, iar doamna Boagiu democrata, alegerea va depinde de negocierile politice purtate in spatele usilor inchise.
Mult mai spinoasa este insa chestiunea parlamentarilor europeni, unde lucrurile au pornit deja prost. Partidele preconizeaza o singura lista nationala, pe care ar urma s-o voteze alegatorii din toate judetele, demonstrand prin aceasta solutie cat sunt de rupte de electorat.
Niciun lider de partid nu pare sa se intrebe cum vor fi romanii convinsi ca merita sa se deplaseze la centrele de vot pentru a alege oameni care nu au nicio legatura cu comunitatea locala si nici nu pot face nimic pentru ea. Riscam astfel sa repetam greselile statelor in care participarea la vot in alegerile europene a devenit ingrijorator de scazuta.
In aceasta saptamana insa merita sa mai zabovim putin asupra perspectivei istorice. Ca un miriapod care a reusit sa-si traga si ultimul picior, Uniunea Europeana a primit in cele din urma Romania si Bulgaria, punand capat divizarii impuse de Stalin "batranului continent".
Transformarea Romaniei devine acum un obiectiv comun al guvernantilor romani, al institutiilor europene si al celorlalte state membre, chiar daca la Bucuresti oamenii politici nu-si dau seama inca de acest lucru. Precum burghezul gentilom, politicienii romani fac istorie fara sa-si dea seama. Aceasta este probabil adevarata sansa a integrarii.
