Companiile OMV, EconGas, GWH si Centrex au semnat joi, 28 septembrie 2006, contracte de furnizare de gaze cu Gazexport, o subsidiara detinuta in totalitate de compania ruseasca Gazprom, prin care se garanteaza importurile de gaze in Austria pana in 2027, informeaza un comunicat de presa al OMV.

Austria detine o pozitie centrala in privinta transportului gazului rusesc catre Ungaria, Slovenia, Croatia, Italia, Germania si Franta. In prezent, cantitatea de gaze transportata anual de catre OMV Gas GmbH reprezinta aproximativ o treime din exporturile Rusiei catre Europa de Vest.

Potrivit comunicatului de presa al grupului OMV, volumul total al contractelor insumeaza aproape sapte miliarde de metri cubi pe an, asigurand o cantitate totala de gaz de aproximativ 150 miliarde de metri cubi pentru Austria. Contracte existente in prima faza ar fi expirat in 2012.

“Prin aceste contracte am facut un nou pas important in directia asigurarii resurselor de gaz ale Austriei pe termen lung.

Aceste contracte sunt de mare importanta pentru rezervele de gaz ale Austriei, extinderea lor pe termen lung fiind in continuare un punct de referinta in cooperarea de aproape 40 de ani dintre OMV si Gazexport”, a declarat Wolfgang Ruttenstorfer, director general executiv al OMV.

In anul 1968, OMV a fost prima companie vest-europeana care a semnat un contract pentru livrarea de gaze din fostul URSS. In anii urmatori, livrarile si contractele au fost extinse in mod succesiv, iar pana la 1 septembrie 2006 volumul total al gazului importat totaliza aproximativ 150 miliarde de metri cubi. Contractele cu Gazexport constituie coloana vertebrala a rezervelor de gaz ale Austriei.

In momentul de fata, OMV Gas GmbH transporta anual aproximativ 45 miliarde de metri cubi prin reteaua sa de conducte, cantitate echivalenta cu aproximativ o treime din exporturile Rusiei catre Europa de Vest. Pana la 1 septembrie 2006, cantitatile totale transportate contractual au insumat aproximativ 600 miliarde de metri cubi.

Pentru a accelera internationalizarea activitatilor cu gaz ale OMV, in 2002 acest domeniu de activitate a fost restructurat in conformitate cu legile europene si austriece. La inceputul anului 2006, a fost infiintata compania OMV Gas International, avand in portofoliu toate activitatile OMV in sectorul gazelor.

Acestea includ domeniile de logistica si depozitare prin subsidiara OMV Gas GmbH (100%), Central European Gashub si proiectele sale internationale de logistica (Nabucco, Adria LNG) si comertul cu gaze, prin cu subsidiara detinuta in proportie de 50%, EconGas GmbH si activitatile Petrom in sectorul gazelor.

Pentru a-si intari aceasta noua structura, EconGas GmbH va intra intr-o relatie contractuala directa cu Gazexport, inlocuindu-si in consecinta partenerul contractual anterior, OMV Gas International GmbH.

Intrucat OMV Aktiengesellschaft indeplineste obligatiile Gazexport catre EconGas in cadrul contractului bilateral, OMV isi va spori importanta in structura EconGas, determinand in consecinta o consolidare totala a EconGas incepand cu semestrul patru din 2006.

Ca rezultat al semnarii unui contract de aprovizionare directa intre GWH Gas und Warenhandelsgesellschaft m.b.H (o fuziune intre OMV, Gazexport si Centrex) si Gazexport, GWH Gas und Warenhandelsgesellschaft va contribui, de asemenea, in mod substantial la securizarea furnizarii de gaz.

In concordanta cu exigentele liberalizarii pietei, GWH va alimenta cu gaz rusesc 20% din piata austriaca - companiile de gaz din Carinthia, Salzburg si Styria.

Anul trecut, vanzarile grupului OMV au totalizat 15,6 miliarde de euro. Grupul austriac are o capitalizare de piata de circa 12 miliarde euro si peste 5.200 de angajati.

Prin achizitia pachetului majoritar al actiunilor Petrom, OMV a devenit cel mai mare grup de petrol si gaze din Europa Centrala, cu rezerve de titei si gaz de peste 1,4 miliarde bep, o productie zilnica de circa 330.000 barili si o capacitate anuala de rafinare de 26,4 milioane tone.

OMV dispune in prezent de peste 2,520 de statii de distributie in 13 tari. Cota de piata a grupului in segmentul de Rafinare si Marketing (comercializare) in regiunea Dunarii este in prezent de 20%. OMV si-a intarit pozitia de lider in zona de dezvoltare europeana prin achizitia a 34% din Petrol Ofisi, compania lidera in sectorul comercial si de retail din Turcia.