In realitate nu exista dobinzi de 4% sau dobinzi zero, costurile reale ale unui credit fiind ascunse cu delicatete de expertii bancilor.

Consumatorii trebuie sa fie extrem de atenti la „stelute” atunci cind vor sa apeleze la credit de la o banca, pentru ca expertii acestora reusesc sa ascunda costurile reale din ce in ce mai bine, a declarat ieri, la un seminar economic al revistei „Finante si afaceri”, Eugen Radulescu, presedintele Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC).

„Ati vazut ca apar in materiale de promovare dobinzi de 4% sau dobinzi zero. Aceste cifre nu reprezinta decit un mijloc de reclama. In realitate nu exista astfel de dobinzi, costurile reale ale unui credit fiind ascunse cu delicatete de expertii bancilor”, a spus Radulescu.

Pentru un euro platesti 2,5

Prezent la acelasi seminar, Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, a subliniat ca toata lumea trebuie sa porneasca de la un singur calcul.

„Lucrurile sint simple, raportul de plata este de 1 la 2,5. Ca sa iei un euro trebuie sa dai inapoi doi sau trei. Lucrurile vor mai ramine asa o vreme. Poate integrarea in UE va aduce un raport mai mic”, a spus Vosganian.

Guvernul da subventii, BNR pune limite

In alta ordine de idei, presedintele CEC a pus problema unor corelari in ceea ce priveste stimularea constructiei de case pe masura posibilitatii populatiei de a accesa credite ipotecare.

Potrivit presedintelui CEC, in conditiile in care exista o subventie care se acorda din bani publici pentru stimularea construirii de locuinte de pina la 100.000 de euro, Banca Nationala a Romaniei „pune piedici“, in sensul restrictiilor impuse anul acesta.

„Nu se poate spune ca BNR a luat masuri excesive. Totusi, in domeniul creditului imobiliar este de dorit ca fie BNR sa fie mai generoasa, fie MFP sa realizeze ceva pentru a sti si noi ce facem, daca acordam sau nu credite“, a adaugat Radulescu.

Conform statisticilor, in iunie 2006 creditele pentru persoanele fizice au crescut cu 24%, iar ponderea creditului pentru persoane fizice in produsul intern brut a urcat la peste 11% in iunie 2006, fata de perioada similara din 2005. Creditul ipotecar a reprezentat 20% din totalul creditelor, nivel infim fata de cel din UE.

Citeste articolul complet in Cotidianul