Liberalii s-au resemnat in privinta lui Maior

de Laura Ciobanu, Clarice Dinu     Evenimentul Zilei
Luni, 2 octombrie 2006, 0:00



PNL nu voteaza cu George Maior si se mai gandeste in privinta lui Claudiu Saftoiu. Pretextul invocat de Biroul Permanent al PNL pentru a nu-l sustine pe senatorul PSD, propus de Basescu in fruntea SRI, este depolitizarea structurilor informative. Cat despre Saftoiu, propus la SIE, liberalii au anuntat ca vor decide dupa audierile care vor avea loc in comisia parlamentara de specialitate.

Prin purtatorul sau de cuvant, Varujan Vosganian, PNL i-a reamintit presedintelui ca, "in calitatea sa de mediator, ar trebui, pentru a preveni crizele politice, sa se consulte cu guvernul si cu grupurile parlamentare inainte de astfel de numiri".

Totusi, liberalii par resemnati si nu au mai amenintat cu iesirea de la guvernare in caz ca Maior va fi votat la SRI. "Daca Maior va deveni conducatorul acestei institutii, noi vom respecta decizia pe care o va lua parlamentul, ca fiind o decizie legala, si ne vom raporta la directorul acestei institutii asa cum respectul fata de orice institutie din aceasta tara o cere", a declarat Vosganian.

Blaga nu renunta la omul sau in fruntea DGIPI

Democratii spera sa-i convinga pe liberali sa-i ajute ca senatorul PSD sa primeasca votul parlamentului pentru a ocupa postul de director al SRI.

Presedintele PD, Emil Boc, a declarat ca Maior este varianta pe care democratii o vor sustine pentru sefia SRI, chiar daca provine din PSD, care este un partid clientelar, nereformat si ce nu scapa de eticheta coruptiei.

Citeste articolul complet in Evenimentul Zilei






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


81 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by