Comparatii ale Legii Dobanzii Anuale Efective

La banci, i-am devansat pe bulgari si turci

de     Romania Libera
Luni, 2 octombrie 2006, 0:00



In ciuda problemelor pe care Romania le-a avut in ultimii ani, sistemul nostru bancar pare sa fie cu mult inaintea altor state, inclusiv inaintea vecinilor nostri din Bulgaria si Turcia.

Aplicarea directivei UE privind creditele de consum si legalizarea Dobanzii Anuale Efective (DAE), de exemplu, este mult mai avansata in tara noastra, contribuind la cresterea nivelului de instruire si educare a consumatorilor de credite.

Intre cele trei state, considera Irina Chitu, specialist finzoom.ro, sectorul de retail bancar din tara noastra este cel mai transparent.

Prin legea DAE, in vigoare din ianuarie 2005, bancile sunt obligate sa afiseze dobanda anuala efectiva in toate materialele publicitare. Sunt banci care chiar educa consumatorii pe site-ul lor, calculeaza dinamic online DAE pentru toata oferta lor de credite si dau informatii detaliate despre intelesul si necesitatea cunoasterii DAE.

La polul opus se situeaza Turcia, unde sectorul de retail bancar este cel mai putin transparent (dintre cele trei tari), chiar daca serviciile si produsele oferite consumatorilor turci sunt cele mai aproape de standardele vest-europene (de exemplu, aprobarea unui credit in cinci minute prin SMS, credite de 30 ani).

Nu exista o lege a Dobanzii Anuale Efective in Turcia, iar bancile nu sunt obligate sa calculeze si sa afiseze valoarea acesteia. De aceea, pentru consumatorii de credite DAE este un concept complet nou, compararea intre produse facandu-se pe baza ratei lunare publicate de banci.

Bulgaria se situeaza undeva la mijloc. In decembrie 2005 o parte dintre bancile locale au semnat o conventie prin care au decis sa calculeze si sa afiseze valoarea DAE in locurile publice, pentru a veni in intampinarea legislatiei europene o data cu integrarea in UE.

Consumatorii au inceput sa inteleaga utilitatea DAE, dar acest concept este nou pentru majoritatea dintre ei, iar angajatii bancilor de la ghisee nu sunt pregatiti sa raspunda la intrebari legate de DAE.

Comparand nivelul mediu al DAE in cele trei tari (vezi tabel), observam cum costurile unui credit de nevoi personale fara garantii sunt oarecum similare in Romania si Bulgaria; in schimb, in Turcia aceste costuri sunt uriase.
Discrepanta mare se datoreaza lipsei de transparenta a sistemului bancar si datorita interesului consumatorilor turci exclusiv in nivelul dobanzii anuale.

DAE reuneste dobanda, taxele si comisioanele intr-o singura formula, fiind singura solutie prin care se poate compara costul total al creditelor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


75 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by