Oficialii ministerului bulgar al Transporturilor au deschis luni ofertele pentru constructia podului Calafat-Vidin, iar dintre cei patru constructori interesati, compania spaniola FCC a depus cea mai ieftina oferta pentru constructia podului peste Dunare, dintre Romania si Bulgaria, informeaza agentia bulgara de stiri Novinite.com. Valoarea ofertei depuse de FCC a depasit 105,2 milioane euro.

Pe locul second s-a clasat consortiul format din companiile Zublin din Germania si Eiffel din Franta, a carui oferta a fost de 158,2 milioane euro, urmat de consortiul compus din companiile Bouygues din Franta, Transstroy Varna din Bulgaria si Rizzani de Eccher din Italia, cu o oferta care a trecut de 183,1 milioane euro.

Pe ultimul loc s-a plasat consortiul format din companiile Vinci (Franta), Glavbolgarstroy (Bulgaria) si Moststroy (Bulgaria), cu o oferta de 268,2 milioane euro.

“Podul peste Dunare, Vidin-Calafat, este unul dintre cele mai dificile proiecte de infrastructura care urmeaza sa fie derulate”, au precizat reprezentantii Ministerului Transporturilor din Bulgaria.

Podul va avea doua cai rutiere pe fiecare sens, o cale ferata, un trotuar pentru pietoni si un drum pentru situatii de urgenta.

Valoarea proiectului este estimata la 236 milioane euro, iar finantarea va fi asigurata prin fonduri venite prin programul ISPA al Uniunii Europene, precum si prin fonduri de la Banca Europeana pentru Investitii si de alte institutii financiare internationale, precum si de la guvernele Bulgariei si Romaniei.

Deocamdata, singurul pod peste Dunare dintre Romania si Bulgaria leaga orasele Giurgiu si Ruse.