Niciodata, din 1990 incoace, Ministerul Culturii nu s-a batut atat de acerb pentru recuperarea unui monument istoric, cum se intampla de vreo doi ani incoace. Monumentul care a sensibilizat grija obsesiva a MCC este Sala Palatului.

E adevarat, in Romania exista sute, mii de monumente care zac in uitare si in paragina. Dar trebuia inceput de undeva... Ei bine, s-a inceput cu o sala de spectacole care produce anual profituri de miliarde.

Cei 125 de angajati ai Sucursalei „Sala Palatului“ a RA-APPS sunt ingrijorati. Institutia urmeaza sa se desfiinteze, in urma Hotararii Guvernului privind infiintarea Centrului Cultural „Sala Palatului“. Iar personalul - culmea neomeniei si sfidarii Codului Muncii! - urmeaza sa dea examen pentru a-si castiga locurile de munca pe care le-a ocupat pana acum.

Dar nu pentru aceleasi salarii, ci pentru unele injumatatite. MCC nu se dezice nici de data asta.

Pixul dureros al domnului director

Intrebat de o ziarista de ce refuza directorul Salii Palatului sa semneze contracte cu organizatorii de spectacole, ministrul culturii si cultelor a raspuns cu subtilitate: „Poate ca-l doare pixul“. Ioan Chesoiu a fost prima persoana pe care am abordat-o in legatura cu situatia delicata a institutiei pe care inca o conduce.

Am aflat ca este membru al Partidului Liberal (ca si Adrian Iorgulescu) si asa mi-am explicat maniera excesiv de „liberala“ prin care m-a poftit, furios si aratandu-mi usa, la... Ministerul Culturii. A adaugat, totusi, in timp ce ma impingea politicos afara din birou, ca nu are nimic de declarat si ca oricum el va parasi institutia.

Am inteles, astfel, de ce pe Ioan Chesoiu il doare... ceea ce zicea ministrul culturii ca-l doare.

De la generator de profit la consumator de subventii

Dar sa reluam, pe scurt, faptele. Pe 28 august, prin hotarare guvernamentala, Sala Palatului a fost mutata de la RA-APPS la Ministerul Culturii si Cultelor. Prima intrebare ce se impune este urmatoarea: care este logica mutarii unei institutii aducatoare de profit dintr-un sistem concurential intr-unul bugetar?

Pana in 2004, profiturile anuale ale Salii erau de peste doua-trei si chiar patru miliarde de lei, cel mai mic fiind in 2004, de 270 de milioane. Iar aceasta cifra minima a fost determinata de cheltuieli majore de reparatii si imbunatatiri.

Ministerul Culturii si Cultelor, prin secretarul general Delia Mucica, sustine sus si tare ca Sala Palatului nu e rentabila, dandu-ne de inteles ca acesta a fost unul dintre motivele preluarii ei: „Institutia nu e profitabila, e pe pierdere. In ipoteza in care - si noi speram din tot sufletul - Sala Palatului isi va acoperi cheltuielile, este perfect.

Iar daca realizeaza si profit, si-l poate gestiona singura, potrivit unei ordonante de guvern din 1995“. Am cerut argumente in legatura cu aceasta invocata nerentabilitate a Salii Palatului. Delia Mucica ne-a prezentat cifrele conform carora, in ultimii ani, institutia acumulase datorii uriase: 9,7 miliarde in 2005 si estimari de peste 15 miliarde pe anul in curs.

Misterul datoriilor/B>

Cifrele sunt reale si nereale in acelasi timp (dupa cum vom explica), dar au si o explicatie logica - Sala Palatului a fost lovita, in 2005, de doua „nenorociri“: venirea lui Ioan Chesoiu la conducerea institutiei si transferarea imobilului de la fondul public la fondul privat al proprietatii de stat.

Nu se stie de ce s-a comis respectiva miscare, dar aceasta a impus plata unor cheltuieli de amortizare de 400 de milioane de lei lunar (deci cam 5 miliarde pe an).

Este necesara precizarea ca acestea nu sunt cheltuieli efective, ci acumulari contabile gen fond de rulment. Daca nu se realizeaza, ele se reflecta insa, in acte, ca datorii la stat.

„Aceste fonduri nu se pot constitui instantaneu - ne-a declarat Jana Ciobanu, directorul economic al Salii Palatului -, caci ele nu se realizeaza decat prin marirea taxelor si tarifelor la clientii si beneficiarii nostri.

Or aceste mariri se fac in etape, nu dintr-odata. Pe de alta parte, anul acesta a fost reconditionata cupola exterioara a Salii Palatului, care a costat si ea 6,8 miliarde“. Cam aceasta ar fi adevarata fata a cifrelor si a „impresionantelor“ datorii la stat ale Salii Palatului.

Integral in Saptamana Financiara