Un nou record istoric al indicelui Dow Jones, o prabusire a cotatiei petrolului si o piata Forex in expectativa. Oferta facuta acum 2 saptamani de catre MAN pentru preluarea Scania a devenit o contra-oferta. Cam acestea ar fi titlurile editiei...

Indicele Dow Jones a inchis Marti 03 Octombrie la 11.727,34 in crestere cu 56,99 puncte adica 0,49%(cea mai mare valoare la inchidere de sesiune din Ianuarie 2001 si pana in prezent), S&P500 a crescut 2,79 puncte adica 0,21% la 1.334,11, iar indicele de tehnologie Nasdaq100 a crescut 0,46% la 1.640,29 puncte.

Europa in schimb, a inchis usor pe minus: DAX30 din Germania -0,12%, adica -7,24 puncte la 5.992,22, indicele pan-european EuroStoxx50 -0,32% la 3.880,14, in timp ce FTSE de la Londra a scazut 20,7 puncte, adica 0,35% la 5.937,1.

Pretul contractului futures pe petrolul Crude (tranzactionat la NYMEX) a inregistrat una dintre cele mai mari scaderi din ultima perioada: -3,63% la 58,63 de dolari pentru un baril.

Desi Edmund Daukoru, presedintele OPEC, a cerut tarilor membre sa se alature Nigeriei si Venezuelei si sa reduca productia zilnica de petrol pentru a sustine pretul, piata nu a luat in considerare aceasta.

Intr-adevar, pare logica reactia pietei, mai ales daca reducerile de productie se vor inscrie tot in zona a 150.000-200.000 de barili pe zi (fata de peste 28 de milioane de barili cat este productia zilnica), adica vor fi insignifiante.

In plus, faptul ca DoE (Department of Energy) din SUA a anuntat ca amana cumpararea de petrol pentru rezerva strategica inca, nu a facut altceva decat sa amplifice caderea libera a cotatiei.

Ca urmare, atat in Europa cat si in Statele Unite companiile din sectorul petrolier au scazut: British Petroleum -2,4% la 568,5 pence, Royal Dutch Shell -1,26% la 1.729 pence, Total Fina -1,36% la 50,85, Exxon -2,37% la 65,41 dolari, iar Chevron -2,43% la 62,94 dolari.

Actiunile companiei MAN au crescut 5,71% la 74 Euro ca urmare a unui zvon extrem de interesant. Daca acum cateva saptamani MAN anunta intentia de a cumpara Scania (la care Volkswagen are 34% din drepturile de vot), situatia s-a inversat acum: se pare ca Volkswagen impreuna cu Scania vor face o contra-oferta de preluare a companiei MAN, propunand un pret de 81 de euro pe actiune.

In Statele Unite au crescut actiunile Boeing (+2,26% la 81,78 dolari), United Technologies (+1,41% la 64,80 dolari) si JPMorgan (+1,88% la 47,74 dolari).

Calendarul macroeconomic a cuprins rata somajului in zona euro (in crestere usoara la 7,9% de la 7,8%) si Indicele Preturilor de Productie (+0,1% fata de luna precedenta). Maine sunt asteptate bunurile de folosinta indelungata din SUA, raportul (neoficial) al ADP (Automatic Data Processing) referitor la somajul din SUA, stocurile de petrol si un discurs al lui Ben Bernanke, guvernatorul FED.

Investitorii din piata Forex au stat astazi in expectativa, dolarul ramanand practic “flat” fata de Euro (la 1,2724), lira sterlina (la 1,8874) si francul francez (la 1,2459), in timp ce fata de yen-ul japonez a inregistrat o usoara crestere (la 117,91).

Este posibil ca in zilele ce urmeaza sa creasca volatilitatea in special in piata Forex ca urmare a 3 evenimente-cheie: declaratia lui Bernanke, conferinta de presa de Joi a lui Jean-Claude Trichet de dupa sedinta ECB (unde piata da de sigura ridicarea dobanzii cu 0,25% la 3,25%) si datele oficiale de Vineri despre situatia somajului din SUA.

Va voi tine la curent...