Daca doriti sa evitati surprizele neplacute ar fi bine sa nu cadeti in capcana dobinzilor mici, dar variabile. De regula, cresc la credite si scad la depozite. Rapid.

Pentru a-si mari clientela, bancile nu au nici un fel de problema in a anunta si a scoate pe piata produse financiare care sa „sparga“ concurenta printr-un nivel al dobinzii mai redus la credite sau mai mare la depozite. La momentul lansarii, produsele in cauza nu doar par, ci chiar sint atractive fata de cele oferite de concurenta.

Variabilitatea dobinzilor si a comisioanelor inscrisa ca atare in contract poate insa sa anuleze in scurt timp avantajul competitiv de moment. In conditiile in care apetitul romanilor pentru imprumuturi este enorm, se poate cadea usor in plasa tacticilor de marketing si a campaniilor publicitare agresive care insotesc lansarea produselor bancare.

Nivelul dobinzii, cel mai slab argument

Dobinzile la creditele acordate in Romania se afla inca la niveluri foarte ridicate din diverse motive pe care nu le comentam aici. Cert este insa ca, fapt reflectat si in rezultatele financiare iesite din comun ca rentabilitate comunicate de bancile comerciale care activeaza pe piata romaneasca, exista loc de scadere.

Nivelul dobinzii, in termeni nominali, nu mai poate fi considerat insa, sub nici o forma, un argument forte pentru alegerea unui produs bancar.

Dimpotriva chiar, un nivel scazut al dobinzii, in conditiile in care in momentul de fata lipsesc orice fel de obligatii de transparenta in creditarea si informarea clientelei (cu exceptia afisarii unei dobinzi anuale efective la creditele de consum), trebuie privit cu maxima suspiciune.

Integral in Cotidianul