Aceasta e intrebarea fundamentala si, pina cind nu vom avea o majoritate de romani care il condamna sincer in loc sa-l invidieze intens, coruptia va ramine o problema.

Omul se uita cu mirare la camera. Este ruda cu unul dintre vamesii arestati pentru mita. Ridica din umeri si spune: „Pai, pentru doua sute de mii, dom’le?!“. O mirare care m-a lasat masca. Evident ca era ipocrit, cite putin de la multi inseamna mult. Dar parea fara rest convins ca ruda sa avea cumva dreptul sa primeasca spaga, doar asa merg lucrurile.

Iar omul respectiv nu e deloc o exceptie. Nu avem ideea ca e rusinos sa fii implicat in coruptie. Norma sociala si norma legala nu se suprapun tocmai exact. Este rusinos doar daca esti prins.

Cel mai amuzant e cazul functionarului care lucra intr-un post inalt la Primaria Capitalei si a facut cerere pentru casa. In citeva luni, a primit de la institutia la care lucra un apartament in vila, zona ultracentrala. Pina aici nu avem nimic iesit din comun, doar obisnuitul mecanism prin care de bunurile publice beneficiaza cei care lucreaza in institutii si cunostintele lor.

Dar cazul e extraordinar, pentru ca functionarul respectiv a ajuns apoi, este si in prezent, sef la filiala locala a Transparency International, organizatia mondiala de lupta impotriva coruptiei. Victor Alistar masoara coruptia din Romania si nu i se pare nimic nefiresc in povestea de mai sus. Cind apare un articol in presa despre afacerea cu casa,

board-ul organizatiei raspunde ca omul nu a facut nimic ilegal. Formal vorbind, nu e ilegal, dar e profund imoral. Citi tineri din Romania primesc rapid casa de la primarie?

Intrebarea din titlu ma framinta: citi dintre concetatenii nostri ar fi facut altfel daca erau in locul lui Miki Spaga? Uitati-va la oamenii din jurul dumneavoastra, uitati-va la cei care va vorbesc din televizor: pe citi dintre ei i-ati vedea ca ar face exact la fel odata pusi in locul unde se coordoneaza marile spagi? Da, asta e problema.

Mi se va spune ca una e coruptia mare si alta e mica spaga. Cind o accepti pe una, cu cealalta nu mai ai decit o problema de scala.

Poate ca nea Titi nu ar fi facut ca Miki Spaga. Nea Titi e omul simplu facut pe buna dreptate erou de „Evenimentul zilei“. Nea Titi avea nevoie de un act de la judecator si i s-a cerut spaga. S-a dus la DNA, au organizat flagrant, judecatorul a fost arestat. La confruntare, judecatorul Malaescu l-a intrebat daca atunci cind a facut denuntul a fost indemnat de Dumnezeu sau de diavol.

Va rog sa observati sofisticarea judecatorului: Dumnezeu sau diavolul? Dar nu spaga e problema sa morala, ci denuntul. Am cerut spaga de la un batrin pensionar indemnat de diavol sau de Dumnezeu? O intrebare inexistenta. Nu spaga iese din comun, ci denuntul. Sa ceri spaga e o obisnuinta, sa o denunti e un act dostoievskian.

Zilele astea avem si deznodamintul: Malaescu a fost condamnat cu suspendare. Uitati-va in jur, uitati-va la televizor: citi nea Titi si citi Malaiesti vedeti?