In acest spatiu gol se exercita uriasul efort mimetic pe care il luam drept viata colectiva: politica, economie, justitie.

Virgil Ierunca a trait putin: 86 de ani. Infim, nepermis de minuscul, in raport cu viteza de reactie a istoriei romanesti. In 1980, Ierunca era pe lista lui Plesita. Intre 1989 si 2006 a survenit o pauza de masa si vointa istorica pe care noi am botezat-o reviriment democratic. Plesita a absolvit-o, in calitate de pensionar emerit si star tv.

Abia martea trecuta a reusit statul roman sa rupa constipatia si sa emita verdictul: Plesita a facut politie politica! Grabit, Ierunca parasise locul de intilnire cu surpriza. Concluzia la care a ajuns CNSAS nu trebuie subestimata. Pe baza ei, Plesita ar putea fi condamnat, cindva, catre sfirsitul secolului viitor. Adevarata problema a cazului Plesita e insa lipsa de ecou.

Cu exceptia rindurilor dense publicate de Radu Calin Cristea, in „Cotidianul“, decizia CNSAS a trecut neobservata. Nu s-a mai auzit zgomotul mediatic prelung care a insotit deconspirarea unor ziaristi sau politicieni care au colaborat, uneori sub santaj, cu Securitatea.

E o atitudine plina de inteles. Faptul ca Plesita abia a fost inregistrat de radarul de presa descrie un soi de obisnuinta pasiva, tendinta de a accepta ca fapt istoric ireversibil si nenegociabil puterea Securitatii.

Acest sentiment public e mai mult decit consecinta faimosului plictis pe care istoria il lasa mostenire generatiilor de care se desparte, in timp. Indiferenta, ba chiar adaptarea parazita la coexistenta cu figurile si consecintele orinduirii comuniste, e o dispozitie existentiala fixa si populara.

In timp ce Plesita e selectat pentru proba de justitie-maraton, alte embleme ale Securitatii inoata arogant in piscina democratica. Miercuri seara, Dan Voiculescu a dat lectii de puritate, la Realitatea TV. Dimineata, la matineu, Valentin Ceausescu a invins Parchetul General care a decis sa ii restituie un kilogram si jumatate de aur, confiscat in decembrie ’89.

Desigur, aur gasit de harnicul cautator amator Valentin in subsolul necercetat al vreunui parc bucurestean. La prinz, tot la Realitatea TV, Mariana Buruiana a explicat asurzitor unde anume se vor aseza viitorii europarlamentari PRM. Cit mai departe de Le Pen. Ca orice partid de lactatie democratica - a explicat inteligenta fiica a partidului iluminat de C.V. Tudor, noul Mesia al Cristuritatii.

In aceeasi seara, bilantul Justitiei romane suridea neatins, dupa 16 ani de lupta acerba cu omologii din Zimbabwe: nici un ofiter de Securitate si nici un soldat al oligarhiei judecat si condamnat.

Si totusi, numerosi oameni pe care Securitatea i-a silit sa colaboreze pot fi despuiati si scuipati in piata publica. Acolo si asa se consuma, pe gratis si dupa preferinta, confruntarea cu Securitatea. Carol Sebastian, pentru care voi continua sa caut dreptate, printre spinarile intoarse ale fostilor sai colegi, e singurul condamnat si expulzat al dosariadei.

In acelasi timp, stilpii Securitatii se bucura de un fel de respect indirect si mut. In aceasta configuratie mentala, Securitatea isi mentine aura, iar opinia publica nu are curajul sa conteste, in mod serios, trecutul si sa il elimine dintre reziduurile care intoxica prezentul. Aici, in aceasta neputinta solidara, sta precaritatea de miine.

Romania fuge spre un viitor pe care nu vrea sa il construiasca, sperind ca trecutul se va surpa singur, prin amnezie, iar Uniunea Europeana va asigura confortul sporit al noului alibi istoric: avem de locuit un viitor luminos, nu de inspectat un trecut igrasios!

In acest spatiu gol se exercita uriasul efort mimetic pe care il luam drept viata colectiva: politica, economie, justitie. Deasupra functioneaza, de doua zile, un nou director SRI. George Cristian Maior e copilul unei mutari politice fortate si abile a presedintelui Basescu si o figura cu aparente decente. Asta in exterior. In interior, problema remanentei vii a colosului securist e nerezolvata.

PRM, Voiculescu si partidul pe care il transporta in portofel nu au ce cauta intre pirghiile care conditioneaza sistemul politic. Civil in ciuda numelui, Maior trebuie sa fie constient de golul acut pe care se intemeiaza viata civila romaneasca. Buna sa educatie atlantica nu trebuie exercitata doar la receptii si in comunicate. Raul si subminarea sint inauntru. Cazul Plesita nu e nici macar inceputul inceputului despartirii de Securitate.