"Se da liber la infractiuni". Acesta ar putea fi mottoul saptamanii viitoare, dupa ce, ieri, avocatii din Baroul Bucuresti au anuntat ca in perioada 9-15 octombrie vor intra in greva.

Mai mult decat atat, acestia au precizat ca nu vor pleda nici macar in cazurile de extrema urgenta, cand se va discuta libertatea clientilor lor.

Avand in vedere ca, incepand de luni, toate oficiile instantelor din tara vor fi blocate, violatorii, criminalii sau spagarii vor primi "unda verde", acestia neputand fi arestati preventiv in lipsa unui aparator.

"Am fost fortati sa luam atitudine"

Avertismentul este clar. "Avocatii care nu se vor supune deciziei de greva generala luata de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania vor ajunge la Comisia de disciplina, riscand excluderea din profesie", a declarat, ieri, Cristian Iordanescu, decanul organizatiei din Bucuresti.

Astfel, pe parcursul intregii saptamani viitoare, cei 7.199 de avocati din Bucuresti si aproape 16.000 din toata tara vor refuza sa mai intre in salile de judecata.

Motivul oficial al protestului acestora este toleranta aratata de autoritati fata de activitatea ilegala a Baroului Constitutional Roman, structura paralela barourilor clasice.

"Intentia noastra a fost, pana in ultima clipa, sa evitam declansarea acestei forme de protest. Suntem insa fortati sa sistam acordarea asistentei juridice", a anuntat sec Iordanescu.

In aceste conditii, cei suspectati ca ar fi comis orice fel de infractiune, de la furt la omor deosebit de grav, pot sta linistiti. In lipsa unui aparator legal, acestia nu vor putea fi nici macar retinuti cu ordonanta de 24 de ore.

Demonstratie pe caz

Samanta conflictului dintre barouri a fost aruncata in momentul in care membrii Uniunii Barourilor din Romania au constatat ca Baroul Constitutional, condus de Pompiliu Bota, functioneaza pe baza unor contracte de asistenta juridica si imputerniciri copiate dupa cele ale baroului traditional.

Si pentru a "ilustra situatia dramatica in care pot ajunge astfel de practicieni ilegali", Cristian Iordanescu a invitat la conferinta de presa de ieri o avocata care a facut parte, pana de curand, din baroul lui Bota.

"Am fost chemati de domnul Bota sa sustinem toti examene, pentru ca judecatorii puneau in discutie legalitatea practicarii meseriei de avocat din partea mea. Am sustinut examenul si ni s-a spus ca suntem membri ai Baroului Bucuresti. In luna iunie am fost chemata la politie sa fac dovada ca imputernicirile mele erau legale.

Cand m-am dus la domnul Bota sa cer explicatii, mi s-a spus ca trebuie sa fac mai intai dovada ca am de la el contractele si imputernicirile pentru care semnam de fiecare data, nu o chitanta, ci un act de donatie", a povestit Daniela Tebesoiu.

EXISTA ANTECEDENT

S-a intamplat la Satu-Mare

Efectele protestului avocatilor au fost anticipate cu nici o luna in urma, in timpul grevei personalului auxiliar din justitie. Profitand de degringolada produsa atunci, Willhem Varga, un tanar de 21 de ani din Satu-Mare, acuzat pentru furt de autoturisme, a scapat de arestul preventiv dupa ce judecatorii s-au gasit in imposibilitatea de a-i pune la dispozitie un aparator din oficiu.

La acel moment, avocatii din Satu-Mare erau in greva, fiind nemultumiti de faptul ca instantele satmarene ii acceptau pe consilierii juridici ca avocati pledanti. Ultima greva a avocatilor din Romania a avut loc pe timpul mandatului lui Valeriu Stoica, atunci cand acesta a incercat sa introduca TVA la onorariile aparatorilor.

Integral in EVZ