Zeci de mii de unguri cer pe strazile Budapestei demisia premierului Ferenc Gyurcsany, care i-a mintit pentru a ramane la putere. Un numar similar de polonezi incep in pietele Varsoviei numaratoarea inversa pentru guvernul de extrema-dreapta pastorit de Jaroslaw Kaczynski, in timp ce suporterii gemenilor isi striga, tot in public, sustinerea fata de acelasi cabinet.
Guvernul ceh al reformistului Mirek Topolanek, lipsit de majoritate parlamentara, se pregateste de anticipate, iar cel al slovacului Robert Fico, format din partide de exterma-stanga si exterma-dreapta, alunga investitorii occidentali.
Romania se confrunta cu ascensiunea partidului nationalist-extremist condus de patronul clubului Steaua, Gigi Becali, pe fondul luptelor pentru putere din interiorul Aliantei D.A. si al caderii PSD.
Numitorul comun al Europei Central-Rasaritene din ultimele luni este criza. Pot minciuna lui Gyurcsany, neadecvarea fratilor Kaczynski sau rivalitatea dintre Basescu si Tariceanu sa constituie un raspuns satisfacator sau sunt doar pretexte pentru fenomene mult mai profunde?
Oboseala reformei este considerata o cauza comuna pentru instabilitatea din statele intrate deja in Uniunea Europeana. Dupa eforturi economice dureroase (restructurarea si privatizarea sectorului de stat, scaderea nivelului de trai) cetatenii au constatat ca admiterea in UE nu este o recompensa pe masura asteptarilor.
Se insinueaza banuiala ca impactul aderarii, in nivelul preturilor sau somajului, de exemplu, dezvaluie realitatea, in fata caruia Bruxelles-ul e inca orb, ca economiile celor 10 state primite in primul val nu au fost suficient pregatite pentru a se conecta la piata comuna.
Pe cale de consecinta, partidele care au administrat integrarea au platit (Polonia, Slovacia) sau sunt pe cale sa plateasca pretul prin pierderea alegerilor anticipate sau la termen.
O alta ipoteza ar putea fi criza elitelor politice, consumate de comunism si postcomunism, care au realizat doar pe jumatate sau deloc schimbul de generatii.
In toate tarile postcomuniste, integrate in UE sau nu, gasim in bancile parlamentare, cot la cot, personaje din fosta internationala - ca romanul Ion Iliescu, slovacul Vladimir Meciar si ungurul Laszlo Kovacs - si politicieni produsi de nevoile tranzitiei - ca Traian Basescu, Orban Viktor si, de ce nu, cehul Vaclav Klaus.
Esecul acestor elite poate atrage dupa sine si esecul ideilor pe care le-au intruchipat, Europa Central-Rasariteana fiind inca un spatiu in care optiunea se indreapta spre un om, nu spre o ideologie.
Frustrarea cetatenilor fata de costurile reformei si integrarii in Uniunea Europeana si fata de elitele in care nu se mai regasesc se exprima fie prin optiunea pentru antipartide si antipoliticieni, fie prin violenta.
Alegatorii pun stampila "votat" pe formatiuni percepute ca antisistem, de regula autohtoniste, care pretind ca le vor sustine interesele si valorile nationale impotriva tuturor.
(Liga Familiilor poloneze, Partidul Vietii si Dreptatii din Ungaria, Partidul Poporului din Slovacia, Partidul Noua Generatie al lui Gigi Becali) Nemultumirea insa se poate transforma in neincredere in valorile constitutionale si in institutii si imbraca haina revoltei, a gherilei urbane.
