Intre 1996-2000, PSD nu a fost nevoit sa schimbe nimic si pe nimeni sau sa se modernizeze. Coalitia de guvernamant era atat de dezbinata, iar Romania atat de bulversata incat imaginea de partid unitar si puternic l-a propulsat ca unica solutie rationala pentru preluarea conducerii.

Cu cateva accente retorice mai acceptabile pentru americani si europeni si gratie unei delimitari formale de PRM, domnii Iliescu si Nastase au reusit atunci sa obtina si un certificat de buna purtare din partea partenerilor externi.

Acum insa Ion Iliescu si Adrian Nastase se afla intr-un con de umbra, iar Mircea Geoana se straduieste in zadar sa se impuna ca lider al opozitiei. Sondajele nu crediteaza partidul cu mai mult de 20%-24% din intentiile de vot. In teritoriu si la centru, elitele sale sunt inlocuite mai mult sau mai putin brutal de noile elite economice si politice ale PD, PNL si UDMR.

Asaltul asupra redutei din Focsani aparata de Marian Oprisan a fost oprit doar de lasitatea prefectului si incompetenta juridica a contestatarilor, dar va fi probabil reluat.

Cum ar putea asadar PSD sa redevina o forta politica redutabila? Iata problema pe care trebuie s-o rezolve Mircea Geoana, dar deocamdata nu stie cum. Daca ne uitam la ceea ce s-a intamplat cu alte partide de guvernamant din Europa ajunse in opozitie, vom constata ca stanga europeana nu a ajuns la putere decat dupa ce s-a reorientat spre centru, adica a deviat spre dreapta.

Asa a facut Tony Blair in 1996-1997, asa face acum si Segolene Royal, candidata socialista cu idei de dreapta care conduce in sondajele de opinie din Franta.

Ce ar putea prelua insa domnul Geoana din aceasta experienta? Este cam greu sa reorientezi partidul spre dreapta in primul rand pentru ca locul este bine ocupat de actuala guvernare.

In al doilea rand, PSD nu a fost niciodata un partid autentic de stanga, ci o structura emanata din specificul tranzitiei romanesti, creata pentru a permite redistribuirea avutiei nationale in beneficiul anumitor grupari.

Suprastructura sa ideologica a speculat foarte bine teama de schimbare a romanilor simpli si dependenti de stat. Mita electorala, sub forma de ajutoare si drumuri comunale construite de clientii politici, a tinut loc de protectie sociala.

Evident, astazi, cand aderarea la 1 ianuarie 2007 a devenit practic o certitudine, nu se mai poate pedala pe aceste teme, motiv pentru care PSD este intr-o iremediabila criza de idei, pe care domnul Geoana incearca s-o mascheze cu cate o iesire in Piata Obor.

In plus, PSD are o grava problema de imagine, pe care actuala putere, mai serioasa la capitolul luptei anticoruptie decat predecesoarea ei, a scos-o in evidenta extrem de pregnant.

Pare ciudat, la prima vedere, ca, in actuala situatie, PSD se poate gandi la alegeri anticipate. Si totusi, purtatorul sau de cuvant, Cristian Diaconescu, a spus destul de clar saptamana trecuta ca anticipatele se profileaza ca o optiune viabila. In mod paradoxal, anticipatele ar putea fi singura solutie pentru reformarea, de nevoie, a partidului.

Intocmirea listelor electorale sub presiunea criteriilor Coalitiei pentru un Parlament Curat, a rigorilor europene si a unui electorat mai bine informat si mai putin fricos va obliga PSD sa traga pe linie moarta macar o parte din numele care-l compromit si sa promoveze oameni tineri, necompromisi.

Adrian Nastase nici nu ar putea pretinde un loc eligibil, de pilda. Cu o echipa cat de cat primenita, s-ar putea face si un efort intelectual de elaborare a unui program politic credibil.

Mai important este insa ca, desi nu ar castiga alegerile, PSD ar putea ajunge totusi la guvernare in calitate de partener devenit respectabil. Cine ar impiedica, de pilda, PD sa se asocieze cu "noul PSD", mai ales ca, lipsit de un candidat serios la presedintie, acesta nici nu ar pune prea mari probleme, dovedindu-se poate un partener mai comod decat este in acest moment PNL?

Iata, asadar, cum actuala degringolada din PSD s-ar putea dovedi profitabila pe termen mediu. Nu stiu de ce insa imi vine in minte avertismentul pe care troienii nu l-au ascultat atunci cand grecii le-au daruit calul troian: ma tem, asadar, de PSD, indiferent ce daruri ar aduce.