Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) incearca pentru a doua oara o selectie a consultantului pentru privatizarea Companiei Nationale Posta Romana (CNPR), dupa ce prima incercare de atragere a consultantilor a esuat intrucat institutia a primit o singura oferta. De aceasta data 10 companii au depus scrisori de interes pana la termenul limita de 12 octombrie.

Aceste banci sunt: consortiul format din BNP Paribas si Frontier Economics; consortiul format din CA-IB, Rothschild&Sons, Ernst&Young si CMS Cameron McKenna; consortiul format din Daiwa Sec SMBC si KPMG; Enterprise Capital; FinansInvest; consortiul format din Goldman Sachs si Erste Bank; Lazard; PriceWaterHouseCoopera UK; consortiul format din Raiffaisen Centrobancage, RIAG, RCI si RIR; consortiul format din Wood&Company Financial Services si Alpha Finance Romania.

„Conform Capitolului 20 al programului de guvernare, privind politica in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor, am initiat procesele de privatizare ale activelor statului detinute la companiile de posta si telecomunicatii.

Dorim ca aceste procese sa se desfasoare in conditii de concurenta loiala si de transparenta, iar consultantul care va fi selectat pentru privatizarea Companiei Nationale Posta Romana S.A. sa asigure desfasurarea programului in cele mai bune conditii”, a declarat Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy.

In perioada imediat urmatoare, scrisorile de interes vor fi analizate si evaluate, toti candidatii urmand a fi notificati asupra rezultatelor procesului de pre-calificare, iar firmele aflate pe lista scurta vor fi invitate sa intre in posesia caietului de sarcini.

Potrivit legislatiei, procesul de selectie va continua daca se depun cel putin doua oferte.