Presedintele Traian Basescu a participat, sambata, la Catedrala Mitropolitana din Iasi, la slujba oficiata cu ocazia sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva - ocrotitoarea Moldovei. Spre deosebire de anul trecut, Sfanta Liturghie s-a desfasurat in biserica, unde se aflau autoritatile si personalitatile mondene ale orasului, accesul facandu-se pe baza unui permis special.

Mii de credinciosi au urmarit slujba de pe un ecran gigant, amplasat in curtea Catedralei. Sfanta Liturghie a fost oficiata de un sobor de inalti ierarhi, in frunte cu Inalt Prea Sfintitul Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

In discursul sau, Mitropolitul Daniel al Moldovei si Bucovinei l-a numit pe presedintele Traian Basescu drept "intaiul pelerin al tarii". Mitropolitul Daniel i-a daruit sefului statului o icoana care o reprezinta pe Sfanta Parascheva si un album despre viata acesteia. Dupa obisnuita baie de multime, presedintele Traian Basescu a oferite aceste cadouri unei fetite.

Imediat dupa slujba, seful statului a mers la racla Sfintei Parascheva amplasata in curtea Mitropoliei si s-a recules cu mana pe sfintele moaste, timp de cateva minute. Presedintele Traian Basescu a ajuns in Iasi vineri seara, cu un avion civil si nu cu aeronava prezidentiala.

Potrivit TVR, sute de mii de pelerini din tara si strainatate se inchina la moastele Sfintei Parascheva si ale Sfantului Nectarie din Eghina. Ei au petrecut noaptea de vineri spre sambata dormind in corturi sau in preajma Catedralei Mitropolitane.

In ciuda temperaturilor scazute, curtea Catedralei este arhiplina, iar pelerinii stau la un rand de peste trei kilometri pentru a se inchina si a se ruga moastelor celor doi sfinti.

Autoritatile locale au anuntat ca manifestarile dedicate Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, vor continua cu demonstratii de parasutism, un cocktail oferit de autoritatile locale si cu un foc de artificii cu o durata de aproape jumatate de ora, care va putea urmarit de pe esplanada din fata Primariei.