Daca ar fi spus ceva inainte de toate in legatura cu decizia Comisiei de la Bruxelles de a da unda verde aderarii Romaniei la Uniunea Europeana incepand de la 1 ianuarie 2007, este faptul ca Romania intra astfel in clubul care a adoptat istoriceste cel mai umanist model de societate.
Un model ce nu este impus oficial membrilor, dar la care acestia sunt impinsi nu numai de faptul ca fundamental impartasesc valorile aceluiasi spatiu cultural, dar si de obligatia adoptarii unor norme si reglementari politice, economice si sociale comune.
Si nu este vorba doar de asumarea unor criterii de organizare politica ce respecta drepturile omului si valorile democratiei, ci si de promovarea unor politici care sa dea consistenta economico-sociala acestor valori.
Dintre modelele de societate cunoscute in lume la acest inceput de secol XXI nu exista un altul mai dedicat protectiei economico-sociale a colectivitatii si individului decat cel practicat in nucleul Uniunii Europene, de unde modelul se difuzeaza si in restul spatiului comun al acesteia.
In acest sens, modelul are drept caracteristici: un stat puternic, o economie de piata reglementata, o protectie sociala ridicata. Economia de piata practicata in UE nu este un liberalism "tout azimut" cu un stat minimal, ci una extrem de sever reglementata, implicand un stat foarte puternic.
Politicile publice in UE - atat la nivel national, cat si la nivel supranational - sunt deosebit de solide si articulate. Protectia sociala atinge un grad inalt si, practic, nu prea face economie de resurse.
Ca atare, un asemenea model este extrem de costisitor, neputand sa si-l permita decat tari care ajung la un nivel ridicat de dezvoltare. Dincolo insa de un anumit stadiu, un astfel de model poate deveni contraproductiv economic, protectia sociala extinzandu-se in dauna competitivitatii, micsorand capacitatea concurentiala a tarilor care isi asuma modelul mai ales in conditiile globalizarii.
Toate acestea sunt de spus pentru a contura cam in ce situatie se afla Uniunea Europeana acum, cand primeste in cadrul sau Romania, putandu-se evidentia totodata si de ce face acest lucru. Uniunea Europeana simte ca nu prea mai face fata concurentei din partea americanilor si asiaticilor.
De mirare nu este! Statele Unite nu dau in branci cu protectia sociala nici macar in faza inaltei dezvoltari in care se afla. Si mai organizeaza, din circa 10 in 10 ani, si cate un razboi prin care sa-si improspateze resursele si sa-si testeze realizarile tehnologice pentru a le da un nou impuls.
Cat priveste tarile asiatice, acestea n-au avut si nu au practic problema protectiei sociale - repetam, extrem de costisitoare - si nici macar pe cea sindicala.
Astfel, resursele acumulate pot fi canalizate, fara constrangeri, spre investitii, dincolo de faptul in sine ca, neimpovarate de costurile cu o protectie sociala ridicata, produsele si serviciile furnizate sunt evident mai ieftine si deci mai competitive.
Vazand ca pierde teren in competitia mondiala, nucleul constitutiv al Uniunii Europene cauta mentinerea pozitiilor dobandite prin extinderea spre Est. Europa Centrala si de Est urmeaza sa ofere nu numai piete care sa scoata economia vest-europeana din lancezeala, dar si brate de munca in absolut acelasi scop.
In fond, dupa modelul patentat de americani, care absorb controlat in fiecare an un numar de imigranti. Unirea fortei de munca din Est cu tehnologia si capitalul din Vest constituie sansa Uniunii Europene. Estul este sangele proaspat pentru Vestul imbatranit democratico-economic.
