Valul de excluderi din PNL e mai mult decit o agitatie intr-un partid politic important. Cum de un partid care pina acum parea sa permita democratia interna ajunge sa o coteasca brusc spre excluderi pe banda pentru cei care nu convin conducerii? Conducere ce pare cuprinsa de o furie sectara. Argumentul suprem e „au atacat Partidul” (pronuntat cu o nuanta misticoida).

Par a fi convinsi ca „Partidul” trebuie intarit prin excluderi si purificat prin sacrificii.

Stoica si Stolojan au criticat conducerea si directia PNL. S-a spus ca asta a afectat partidul. Logica este ea insasi gresita si e imposibil de aplicat consecvent: din moment ce conducerea defineste ce anume afecteaza partidul, critica interna devine imposibila.

De fapt, un partid democratic prezuma prin insasi definitia sa dreptul membrilor de a dezbate public si in interior strategia conducerii si politicile promovate de partid. Si nu conducerea stabileste ce se poate dezbate si pina unde. Altfel, dreptul la dezbatere e la fel de real ca si Constitutia lui Stalin.

O conducere care suspenda dreptul la dezbatere e ilegitima pentru ca incalca contractul social minimal intre membrii unui partid democratic. Un grup uman se comporta ciudat atunci cind are constiinta propriei ilegitimitati, adica resimte, inconstient chiar, conflictul intre faptele sale si propriile valori.

Argumentele nu mai sint argumente, ci poezii invatate in grup si repetate individual, iar actiunile jignesc simtul comun. Sa acceptam o clipa argumentul ca Stolojan si Boureanu au afectat insusi „Partidul” prin criticile la Tariceanu. Dar de ce a fost exclus Radu F. Alexandru? El doar a adresat o scrisoare deschisa cerind incetarea excluderilor. Nici asta nu mai e permis?

Argumentatia insasi e hilara. Ludovic Orban il intreaba sfatos pe Razvan Dumitrescu: daca un reporter de la Realitatea TV spune ca asta e o televizine necredibila, ce faceti? Nu spun nimic despre parerea primitiva privind relatia dintre patron si ziarist.

Dar chiar acceptindu-l de dragul dezbaterii, argumentul e bazat pe un fals logic: relatia dintre membrii unui partid si conducere nu este si nu poate fi similara relatiei dintre un patron si un angajat. Un partid nu este o organizatie in care presedintele isi angajeaza niste membri (ma rog, cu exceptia PNG) si acestia presteaza o munca. Un partid e o asociatie de oameni care se aduna voluntar pentru un scop comun.

Un alt semn care ma face sa cred ca insasi conducerea PNL isi simte pozitia ca fiind subreda moral e lasitatea cu care s-a spalat pe miini (in sens biblic) de excluderea lui Stolojan. Pus sa comenteze decizia, purtatorul de cuvint Varujan Vosganian spune cu o ipocrizie rusinata: „Trebuie sa respectam decizia filialei sector 2”. Filiala l-a exclus, nu noi. Noi nici nu stiam.

Trebuie remarcat in treacat ca la filiala au votat un presedinte de autoritate nationala, un director de prefectura si un vicepresedinte de inspectorat. Oamenii care fac politica liberala sint dependenti de functii primite prin partid. Patentam liberalismul de stat.

Un alt lucru care m-a uimit la dezbaterile de dupa excluderea lui Stolojan: monopolul pe liberalism. Acest curent se bucura in prezent de cel mai mare prestigiu intelectual din Romania. Nimic mai ridicol decit Crin Antonescu care da la televizor certificate de liberal. Cu atit mai mult cu cit ruptura nu se datoreaza unei dispute pe politici publice.

Platforma lansata la Pitesti sufera de prea multa strategie politica si de prea putina analiza concreta a politicilor guvernamentale. De aici si o imagine mai degraba proasta in media: a parut inca o gilceava la partid, pe posturi. Apoi, nu e clar ce infuzie de liberalism a indus PNL in guvernare. Am criticat aici de pe pozitii liberale politica guvernului privind locuintele.

As mai putea veni cu exemple care arata ca acest guvern nu a produs o mutatie liberala in guvernare. Cota unica a fost un proiect asumat comun de Alianta DA si nici macar ideea nu a apartinut liberalilor. E adevarat ca acest guvern a avut rezultate, asa cum si guvernul Nastase a avut rezltate.

Dar asta nu inseamna ca a pus o amprenta liberala pe guvernare (a se vedea proiectul de lege a invatamintului superior). Si, cu toate acestea, unii dau certificate de liberal. Amuzant e ca zilele astea a avut loc saptamina libertariana. Libertarianismul e un curent radical foarte stimabil dupa care statul e rau si societatea trebuie sa controleze drastic acest rau necesar.

Manifestarea e organizata de Asociatia Liberalism.ro si de Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala. CADI e unul din cele doua think-tank-uri afiliate care functioneaza cu adevarat in Romania si e creatia lui Valeriu Stoica, care tocmai primeste certificat de neliberal.

Ca sa termin cu alta punere pe ginduri: desi la Pitesti s-a adunat ceva lume (Gandul zice ca au fost si zilieri platiti sa aplaude), am avut impresia ca Stolojan a fost singur. Vorbim de un om care a condus acest partid citiva ani, cu nenumarate vizite in teritoriu care produceau senzatie. Pe linga exclusii din PNL si de Valeriu Stoica, un singur deputat a venit la Pitesti.

Barem Ludovic Orban e consecvent: il critica si cind era presedinte de partid (daca Stolojan l-ar fi exclus atunci, acum avea mai putina bataie de cap). A adus oameni noi nu doar in partid, ci si in politica (Adrian Cioroianu si Ionut Popescu imi vin acum in minte). Cred ca trebuie sa reamintesc cine a votat excluderea la filiala sector 2.

E uimitor cit de usor controlezi un partid in Romania doar distribuind rentele de stat. Bine ca functioneaza doar cit esti la putere.