"Sa ne straduim macar o data in viata sa-i depasim. Daca veti calatori prin tarile ex-comuniste, de la Marea Baltica pana la Marea Adriatica si la Marea Neagra, nu veti gasi nicaieri, din nefericire, un guvern unit in jurul unui program de modernizare.

In schimb, veti gasi coruptie si rasism in Slovacia, incompetenta agresiva si excentricitati politice in Polonia, recunoasterea unei politici a minciunii in Ungaria si absenta unui guvern in Republica Ceha."

Aprecierea putin magulitoare apartine influentului saptamanal britanic "The Economist", care, in numarul sau din 14-20 octombrie, face un bilant al evolutiei economice si politice in cele opt tari foste comuniste care au aderat la UE in 2003.

Concluzia amplului articol este ca, in ciuda unei cresteri economice remarcabile, cele opt noi membre au inregistrat un esec politic rasunator, iar "clovneriile, mitocaniile si certurile dintre politicienii corupti" ai zonei au ingrozit tarile "vechii Europe", fapt care ar putea determina nu numai inchiderea portilor pentru viitorii candidati, ci si pierderea oricarui entuziasm pentru sustinerea economica a actualilor membri din Estul si Centrul Europei.

Avem asadar noroc de doua ori: o data pentru ca am patruns printr-o usa care se inchide si a doua oara pentru ca "vechii europeni" nu vor fi surprinsi de mizeria noastra politica, pentru ca au vazut-o deja la ceilalti.

Cu cat ne privim mai atent, cu atat vedem mai bine ca suntem mai aproape de cele opt state ex-comuniste decat de democratiile avansate din UE, ca problemele noastre se aseamana periculos de mult cu cele ale "noii Europe", care, la o privire atenta, se dovedeste a fi o Europa second-hand, o Europa periferica din punct de vedere al culturii democratice, probitatii si competentei administratiei

publice, calitatii clasei politice, dezvoltarii statului de drept, combaterii si prevenirii coruptiei.

Si la noi, ca si la fostii nostri tovarasi de lagar socialist, noua elita politica a ezitat sa reformeze in profunzime sistemul politic si cel administrativ mostenite de la fostele regimuri comuniste.

Absenta reformei administrative a perpetuat in ministere existenta unui corp de functionari publici corupti si incompetenti, care ne vor face de ras in UE. Desigur, in Europa second-hand, avem cu cine sa ne asemanam: guvernul polonez, de pilda, se dovedeste incapabil sa absoarba cele 60 de miliarde de euro alocate de bugetul UE pentru proiecte de dezvoltare.

La Bucuresti, ministerele nu au fost capabile anul acesta sa cheltuiasca nici fondurile alocate de bugetul Romaniei. La recenta rectificare bugetara, aceste fonduri au fost redirectionate spre administratiile locale - mult prea tarziu insa pentru a putea fi cheltuite in timp util.

Cu asemenea "competente", ce vom scrie anul viitor pe vremea aceasta, cand vom incerca un bilant al absorbtiei fondurilor europene?

Nici in politica nu ne putem lauda cu o reforma de substanta. Noile partide, create dupa 1989, s-au dovedit a fi doar detasamente ale unei clase politice mediocre, ajunsa la putere in conditiile unei tranzitii chinuite si dubioase.

In 17 ani, politica romaneasca nu a produs o singura personalitate de calibru european - nici macar un singur urmas al lui Bratianu, al lui Maniu, Gafencu sau Titulescu.

Mai grav este insa faptul ca, pe masura ce trece vremea, ele se indeparteaza tot mai mult de restul societatii.

Exemplul cel mai recent al acestui divort intre politicieni si electorat, pe de o parte, si al disfunctionalitatii coalitiei, pe de alta parte, este atitudinea fata de legea de infiintare a ANI, masacrata in comisia juridica a Camerei Deputatilor de o alianta ad-hoc din care fac parte si doua dintre formatiunile politice ale actualei coalitii de guvernamant: PC si UDMR. Alianta D.A.

se face ca sustine legea in forma ei initiala, dar nu se agita prea tare pentru a-si impune pretinsele convingeri.

Dezamagiti de incapacitatea autoritatilor de a combate coruptia si de a starpi incompetenta din administratie, romanii pleaca pe capete: unii sa munceasca in strainatate pe santiere, altii sa-si valorifice calificarea superioara acolo unde ea are cu adevarat o valoare. Intr-adevar, nu suntem unici nici la acest capitol: instalatorul polonez ne-a luat-o de mult inainte.

Intram asadar in UE, dar nu in prima liga, ci in a doua. Singura noastra sansa este sa nu urmam exemplele oferite de fostii tovarasi din Pactul de la Varsovia, ci sa ne straduim macar o data in viata sa-i depasim.