Din 22 octombrie, Banca Nationala introduce noi conditii pentru creditele de consum si pentru cele imobiliare. Reglementarile pentru creditarea populatiei vor fi mai restrictive prin includerea in plafonul pentru evaluarea bonitatii clientilor a tuturor costurilor aferente imprumuturilor atrase de persoanele fizice, inclusiv contractele de leasing financiar.

  • Creditul cu buletinul va fi eliminat

    Considerat instrumentul de finantare care a revolutionat piata creditelor de consum din Romania, sistemul de finantare prin credit doar cu buletinul a fost eliminat, potrivit noilor norme ale BNR. Totusi, unele magazine vor oferi in continuare servicii de creditare cu raspuns rapid, pe baza unei adeverinte de venit.

    In plus, clientii trebuie sa plateasca, la achizitionarea produsului, 25 la suta din avans.

  • Leasingul financiar, inclus in categoria creditelor de consum

    Se inaspresc si conditiile de acordare a leasingului. O alta modificare in normele BNR se refera la leasingul financiar, care a fost inclus in categoria creditelor de consum, respectiv a celor imobiliare. Societatile de leasing vor fi obligate - ca si bancile - sa solicite mai multe documente din care sa reiasa bonitatea financiara a clientului.

    La cumpararea unui autoturism in leasing, clientii trebuie sa achite un avans minim de 25 la suta.

    In plus, rata lunara nu va putea depasi 30 la suta din valoarea veniturilor, fata de 50 la suta, cat a fost pana acum. Pana la intrarea in vigoare a noilor reglementari, multe companii ofereau posibilitatea achizitionarii unui autotusim in leasing, fara sa perceapa avans. Aceasta norma face ca valoarea contractului de leasing sa fie mult mai mica.

  • Angajamentele lunare de plata includ si alte costuri care decurg din contractul de credite

    Noile reglementari ale BNR vizeaza includerea in angajamentele totale de plata lunare ale persoanelor fizice, pe langa principal si dobanda, si a altor costuri care decurg din contractele de credite, reprezentand toate cheltuielile pe care solicitantul trebuie sa le suporte pentru acordarea si derularea fiecarui imprumut.

    Astfel, angajamentele de plata lunare nu vor depasi 30% din veniturile nete ale solicitantului si, dupa caz, ale familiei acestuia. Pentru creditele imobiliare, limita este de 35%.